Evenimente — February 13, 2016 at 10:01 pm

Un clujean a zburat pentru prima oara pe aripile unui avion

by

poza-3Prin programul Vodafone Firsts, Sveatoslav Vizitiu, un iubitor al sporturilor extreme din Cluj, si-a indeplinit de curand visul de a zbura pe aripile unui avion si a avut prima experienta de “wing-walking”, in Seattle, SUA.

Sveatoslav Vizitiu, in varsta de 29 de ani, este castigatorul Romaniei la concursul international “Pitch your First”, organizat de Vodafone in 10 tari. El a zburat la o inaltime de peste 4500 m, cu o viteza de peste 270 km/h, direct pe aripile unui avion Boeing Stearman din 1943. Imagini din timpul zborului si declaratiile lui dupa aceasta plimbare inedita pot fi urmarite in filmul disponibil pe www.firsts.com.

“M-am uitat la un moment dat la un film vechi, in care o fata se plimba pe aripile avionului si mi-am zis ca as vrea sa fac si eu asa ceva. Si iata cum visul meu a devenit realitate, cu ajutorul Vodafone: am zburat pentru prima oara pe aripile unui avion, la o inaltime incredibila – practic, inaltimea de la care se sare, de obicei, cu parasuta. Imi amintesc ca, in primele 10 secunde, m-am blocat: a fost foarte greu sa fac un selfie, din cauza vantului, dar am reusit si m-am bucurat enorm ca am putut sa trimit poza imediat sotiei mele”,
a declarat Sveatoslav Vizitiu, castigator “Pitch your First”.

“Cu Vodafone Firsts, am cunoscut multi oameni care au avut curajul de a face lucruri extraordinare pentru prima oara si care au folosit tehnologia mobila pentru a impartasi emotia momentului cu familia sau prietenii. Concursul “Pitch Your First” a fost o ocazie speciala pentru romani de a isi transforma visele in experiente minunate. Am avut sute de inscrieri in competitie, iar publicul a votat online si si-a sustinut favoritii,” a spus Laura Barbu, Director Brand and Marketing Communication, Consumer Business Unit, Vodafone Romania.

Sveatoslav Vizitiu s-a nascut pe 6 mai 1985, in Vladivostok (Rusia) si locuieste in Cluj din anul 2004. A venit in Romania pentru studii, fiind student al Universitatii Tehnice din Cluj, Facultatea de Calculatoare. Ulterior, a urmat cursurile programului de master in Managementul Afacerilor in cadrul aceleiasi universitati, iar in prezent, este doctor in Inginerie Electrica. Este pasionat de sporturile extreme de mic: primul sport pe care l-a practicat a fost kick-boxing, la sase ani. Au urmat apoi, pe rand: karate, trambulina profesionala, inot, judo, arte martiale, scuba diving, bungee jumping, sarituri cu parasuta, cu parapanta si mersul cu motocicleta.

Concursul international “Pitch your First” a fost lansat de Vodafone Group in luna mai, 2014, in 10 tari, printre care si Romania. Initiativa a fost menita sa ii incurajeze pe oameni sa faca lucruri extraordinare pentru prima oara, cu ajutorul tehnologiei mobile. Cele 10 tari in care Vodafone Group a desfasurat concursul au fost: Italia, Egipt, Ungaria, Marea Britanie, Spania, Africa de Sud, Qatar, Olanda, Germania si Romania.