Evenimente — February 14, 2016 at 11:19 am

Vlamir prezent la Print & Sign

by

vlamirVlamir participă, pentru al doilea an consecutiv, în perioada 8-11 septembrie 2015, la târgul Print & Sign. La stand vor fi expuse două echipamente de producție: Xerox® Versant® 80 Press şi Xerox C70. De asemenea, Vlamir va avea o ghilotină şi un distrugător marca Dahle, produse complementare – etichete şi media specială Avery Zweckform şi consumabile – hârtie şi cartuşe pentru echipamente Xerox şi non Xerox.

Xerox Versant 80 Press este destinat centrelor de print și tipografiilor, fiind un echipament din segmentul tiparului digital care are o rezoluție Ultra HD, noul standard pentru acuratețea și calitatea culorilor. Este un echipament modular, care poate fi configurat cu diverse opțiuni de alimentare sau finisare pentru a produce o gamă variată de lucrări: reviste capsate complet finisate, pliante, cataloage, broşuri etc.

Echipamentul Xerox Color C70 este potrivit pentru orice mediu de imprimare, de la afişe, cărţi de vizită, autocolante pentru vitrine, etichete şi până la materiale sintetice din poliester. Xerox C70 foloseşte toner cu tehnologie de topire la temperatură scăzută, Xerox Emulation Aggregation (EA) Toner, astfel încât utilizatorii pot efectua lucrări şi pe suporturi de imprimare noi, precum materiale sintetice digitale, poliester etc. În plus, una din cele mai importante inovaţii o reprezintă noua funcţie SIQA (simple image quality adjustment). Cu ajutorul ei, procesul de reglare a registraţiei este automatizat, foarte simplu de folosit, chiar şi de către utilizatorii mai puţin experimentaţi.

Echipamentele Dahle ce vor fi expuse în cadrul târgului fac parte din gama de vârf şi sunt potrivite pentru orice tipografie cu volume mari de lucru. Construită dintr-un metal solid, de o calitate deosebită, ghilotina Dahle se numără printre cele mai performante şi rezistente ghilotine de uz profesional. Shredderul Dahle este un echipament performant, dotat cu un sistem de filtru suplimentar care reduce praful rezultat în urma procesului de distrugere al hârtiei.