Retail / Horeca — February 19, 2016 at 4:26 pm

Bacaniile Serban folosesc smartcash-ul Magister

by

sistem-pos-300x268Incepand din luna august 2013, o noua retea de magazine a ales sa se dezvolte cu ajutorul solutiilor SmartCash RMS. Interagroaliment, detinatoarea Grup Serban, producator alimentar din satul Filipesti, judetul Bacau, a carui activitate inglobeaza patru verticale de business – Moara Serban, Agricultura Serban, Ferma Avicola Serban, iar acum, Bacania Serban – a inceput sa deschida o retea de unitati comerciale in judetul Bacau. Prima Bacanie Serban s-a deschis pe 25 iulie 2013 in Onesti. Magazinul este specializat in produse alimentare precum paine, produse de patiserie, prajituri si preparate din carne traditionale din Bucovina.

Reteaua de Bacanii Serban se remarca printr-un format inedit, ce imbina cu succes atmosfera unei bacanii austriece, cu rafturi din lemn masiv pe care stau ingrijit aliniate toate cele necesare in casa, cu cea a unei boulangerii unde trecatorii isi pot cumpara rapid o cafea si un croissant proaspat scos din cuptor. De altfel, exista si un punct de vanzare din strada, care scurteaza traseul celor care se grabesc. S-a acordat foarte multa atentie mobilierului si finisajelor, care reusesc sa combine armonios elemente diferite: noul si vechiul. In Bacaniile Serban functioneaza atat sistemul de autoservire din zona centrala a magazinului, cat si servirea asistata la vitrinele cu produse cantaribile ce necesita impachetare.

Pana in prezent, solutiile SmartCash RMS au fost implementate in cinci magazine din reteaua Bacania Serban, in orasul Onesti: pe Bd. Oituz nr. 21, Calea Brasov nr. 2A, Strada George Calinescu nr. 1bis, Str. Sfintii Apostoli nr. 6 si pe strada Mercur nr. 2. De asemenea, si centrala, si depozitul producatorului din Comuna Bogdanesti, Sat Filipesti, au fost integrate in solutia SmartCash RMS, dezvoltata de Magister Software.

Solutia configurata pentru bacaniile Serban include programele software SmartCash Shop NetCenter, SmartCash Everywhere, SmartCash Lynx pentru realizarea unei retele integrate de magazine si SmartCash NetBridge – pentru conectarea cu solutia ERP utilizata de producator. Magazinele au fost dotate cu terminale POS touchscreen all-in-one performante, care se integreaza discret in designul retro al magazinului, case de marcat, cantare cu etichetare, scannere omnidirectionale si software SmartCash POS in front office, iar in back office cu statii de lucru PC, terminale SmartCash Mobility, scannere de coduri de bare si licente SmartCash Shop, Mobility, Lynx, plug-in pentru programare cantar.

Actualmente, Grupul Serban are deschise bacanii doar in municipiul Onesti, dar producatorul intentioneaza sa se extinda si in alte orase din tara.