Data Center / Storage — February 24, 2016 at 3:34 pm

Luxoft colaborează cu Telefónica și Cobham Wireless pentru a accelera tehnologia virtualizării funcțiilor de rețea

by

Luxoft Holding, Cobham Wirelss și Telefónica anunță realizarea cu succes a testului de industrie pentru elementele de rețea de virtualizare. Demonstrația, care va fi prezentată la mai multe evenimente de profil în perioada următoare, relevă un nou avans tehnologic care ajută furnizorii să reducă timpul de lansare pe piață a produselor pentru rețelele de ultimă generație de tip NVF (virtualizarea funcțiilor de rețea) și VNF (funcții de rețea virtualizate).

În uma acestui parteneriat, cele trei companii pot acoperi toți pașii necesari pentru a orchestra și automatiza întregul ciclu operațional al funcțiilor de rețea virtualizate. Descoperirea a fost realizată folosind SuperCloud, platforma de orchestrare pentru servicii de rețea în medii virtualizate a Luxoft, cu ajutorul Open VIM (Manager de infrastructură virtualizată), o tehnologie de tip open source dezvoltată de Telefónica. Cobham Wireless a participat în acest demers tehnologic cu soluția de testare TeraVM.

Demonstrația ilustrează instalarea, testarea și descompunerea unui mediu de testare pentru elemente de rețea virtuale, în cadrul căreia dispozitivul supus testării poate fi o funcție de rețea virtualizată sau o serie de astfel de funcții care formează un serviciu de rețea.

“Ne bucurăm să putem participa la dezvoltarea și implementarea de tehnologii NFV și VNF folosind soluția noastră de testare virtuală TeraVM. Această demonstrație deschide calea către adoptarea pe scară largă a tehnologiei de virtualizare a rețelelor pe termen mediu și lung,” a declarat Robert Winters, director TeraVM în cadrul Cobham Wireless.

“Consolidarea parteneriatului nostru în contextul unui ecosistem tehnologic NFV din ce în ce mai complex este un motiv de mândrie pentru Luxoft. Operatorii, în calitate de consumatori, și furnizorii de [produse] VNF vor beneficia, printre alții, de noile avantaje oferite de soluțiile noastre. Credem că relația de colaborare cu cei doi parteneri este unică prin faptul că poate deservi în mod esențial toate aspectele pieței, ceea ce reprezintă o ofertă de neegalat în momentul de față,” a susținut Vasily Suvorov, Vicepreședinte Strategie și Tehnologie în cadrul Luxoft.

„Sprijinirea clienților noștri în lansarea de servicii agile este de o importanță primordială pentru Telefónica. Colaborarea cu jucători cheie din industrie precum Luxoft și Cobham Wireless întăresc capacitatea noastră de a oferi soluții NFV complete, având la bază proiecte de tip Open Source,” a declarat Antonio Elizondo, Director de Strategie pentru virtualizări de rețea și Tehnologie în cadrul unității globale CTO, Telefónica.