EDUCATIE / JOB — April 25, 2016 at 7:08 am

Salvați Copiii România lansează cea mai interactivă oră – Ora de net

by

Alina Eremia Ora de netSalvaţi Copiii România a lansat proiectul Ora de net, un concept digital nou, adresat copiilor și tinerilor din România care au acces și utilizează internetul. Siguranța pe internet este predată de Alina Eremia, ambasadorul campaniei, care le va vorbi copiilor și adolescenților despre navigarea în siguranță în mediul online iar printre susținători se mai numără cântărețul Andrei Leonte şi vlogerii Zmenta şi Anne-Marie Chelariu, care vin în sprijinul copiilor și tinerilor cu informații utile despre internet.

Ora de net este un concept educativ adresat nativilor digitali, dar și părinților și profesorilor, care pot găsi pe portalul www.oradenet.ro informații despre cum pot naviga în siguranță pe internet. Site-ul cuprinde o serie de resurse şi instrumente pentru părinţi, dar şi pentru copiii de diferite vârste.

Ora de net vine în sprijinul utilizatorilor și cu două puncte de suport pentru situațiile de risc din mediul online, unice în România. Prin ctrl_AJUTOR, linia de consiliere online și telefonică privind neplăcerile întâmpinate online, copiii și tinerii pot beneficia de sfaturile utile ale specialiștilor noștri.

Conștienți de riscurile din spatele monitorului, am creat și linia de raportare esc_ABUZ, prin care se semnalează cazurile de conţinut ilegal sau materiale înfăţişând abuzuri asupra minorilor, care sunt analizate şi transmise spre investigare autorităților competente.

Organizaţia Salvaţi Copiii îşi propune să reducă numărul cazurilor alarmante prezentate în studiile din ultimii ani, potrivit cărora 45% dintre copii afirmă că au fost afectaţi emoţional sau jigniţi în spaţiul virtual. Totodată, 22% dintre ei admit că au văzut sau primit mesaje cu caracter sexual, 42% dintre aceştia spunând că li s-a trimis personal un mesaj sau o imagine cu conţinut explicit, 8% că li s-a cerut să vorbească despre acte sexuale şi 5% că li s-a solicitat o fotografie sau o înregistrare video în care să îşi arate părţile intime (Studiu Salvaţi Copiii, 2015).

„Prin Ora de net ne dorim să aducem conceptul de siguranţă în mediul online mai aproape de zona educaţională, atât de familiară copiilor. Considerăm că Ora de net este ora cea mai interactivă, la care toţi copiii vor participa cu plăcere, fără absenţe. Adăugăm acestui aspect şi faptul că Salvaţi Copiii derulează mare parte dintre activităţile de prevenţie şi informare chiar în mediul şcolar. Astfel, am creat acest spaţiu virtual, unde copiii, dar și părinţii, pot învăţa alături de profesorii cool, apropiaţi generației lor, despre comportamentul constructiv în mediul online şi despre interacţiunile de pe internet”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv, Salvaţi Copiii România.

Ora de net reprezintă continuarea firească a proiectului Sigur.Info, derulat de Salvaţi Copiii în ultimii 8 ani în România, timp în care 180.000 de copii și 70.000 de părinţi şi profesori au fost incluşi în diverse activităţi. În acest interval, consilierii Salvaţi Copiii au oferit sprijin în 3500 de cazuri reprezentând situaţii neplăcute întâmpinate pe Internet. Acest concept a fost creat, dezvoltat si implementat de agentia de digital Kubis Interactive.

Mă bucur să fiu alături de cei de la Salvați Copiii România în acest proiect ambițios. Ora de net are ca scop promovarea utilizării responsabile a internetului. De-a lungul timpului și eu am asistat la acțiuni cyberbullying, dar nu am știut care este cel mai potrivit mod în care să reacționez. Pentru că sunt mereu conectată la rețelele de socializare datorită activității mele profesionale, mi se pare important să aduc acest mesaj mai aproape de voi”, a spus Alina Eremia.