NEWS — May 29, 2016 at 6:53 am

ESL asigura distractia la Comic Con 2016!

by

pozaPentru al patrulea an consecutiv, ESL va fi responsabilă pentru distracția vizitatorilor de la East European Comic Con, cea mai mare convenție de gaming din România, ce se va desfășura în perioada 27-29 mai la Romexpo, București.

Ca și anul trecut, South East Europe Championship își va desemna campionii sezonului trei pe scena din cadrul ESL Arena. Numeroase turnee pentru amatori vor fi organizate la standurile partenerilor ESL, a publisherilor și a developerilor de jocuri din România. Vizitatorii vor putea asista și la meciuri demonstrative sau concursuri de cosplay.

Pentru prima oară la East European Comic Con, ESL va organiza o zonă dedicată jocurilor video din anii 90, ce se va numi Zona Retro. Console funcționale, periferice și calculatoare HC vor putea fi admirate, dar și testate, pe toată durata convenției. De asemenea, în premieră la noi în țară, militarii Armatei României vor fi prezenți la o convenție de gaming.