Hardware — June 25, 2016 at 7:58 am

Un video wall cu rama de 1,8 MM

by

video-wallNoul ecran al video wall-ului Panasonic de 55 de inci are o lăţime a ramei de doar 1,8 mm astfel încât oferă o perfectă calitate a imaginii panourilor de afişare electronice publicitare şi informaţionale.

Afişajul Full HD are un nivel de luminozitate de 700cd/m² şi este prevăzut cu un panou Direct-LED IPS care oferă performanţă de vizualizare color uniformă, cu unghi larg şi reproducerea culorilor la o calitate superioară.

Directorul de Marketing Panasonic Europa, Enrique Robledo, spune: „Noul video wall este prevăzut cu funcţia „failover and failback” (funcție de comutare a semnalelor care se activează când semnalul video este întrerupt astfel încât imaginea să fie afişată în continuare fără distorsiuni) existentă în cele mai noi standarde de perete video, astfel încât chiar dacă semnalul de intrare original este distorsionat, semnalul de ieşire este redat. În plus, afişajul este conceput pentru a funcţiona 24 de ore pe zi/7 zile pe săptămână.”

Dispozitivul de afişare pentru video wall-uri, care va primi un număr de model şi va fi lansat în toamna lui 2016, este conceput cu un cadru rigid şi un suport magnetic pentru o instalare uşoară a afişajelor multiple.

Pentru mai multe informatii vă rugăm să vizitaţi http://business.panasonic.co.uk/visual-system/.