Esential — September 20, 2016 at 12:00 pm

Regulă respectată

by
Dell
Dell

Oficial, tranzacţia Dell-EMC s-a finalizat pe 7 septembrie, odată cu primirea acordului de fuzionare din partea tuturor autorităţilor implicate în proces. Consecinţa este crearea unei noi entităţi operaţionale, Dell Technologies, cea care va activa pe piaţă de acum înainte acoperind activităţile fostelor entităţi independente.

Dincolo de sumele implicate în tranzacţie şi de vâlva legată de direcţiile noi pe care Dell Technologies le va aborda în viitorul apropiat, procesul în sine de finalizare a tranzacţiei pare să respecte şi în acest caz traseul clasic al tranzacţiilor în care sunt implicate firme multinaţionale, cel puţin din punct de vedere al elementului uman.

Mai concret, surse din piaţă au dezvăluit faptul că nou creata companie intenţionează să restructureze între 2000 şi 3000 de locuri de muncă până la sfârşitul anului 2016. Marea majoritate a acestei restructurări se va petrece în Statele Unite, în zonele administrare, marketing şi logistică, însă vor exista tăieri de slujbe şi în alte părţi.

Motivul? Prin aceste restructurări, noua companie se aşteaptă să economisească circa 1,7 miliarde USD în primele 18 luni de activitate. Conform anunţurilor oficiale făcute după finalizarea tranzacţiei, se aşteaptă o creştere a veniturilor noii companii care să depăşească în volum economiile de costuri, însă această creştere va depinde de reacţia pieţei.

Cu un an în urmă, când a fost emis anunţul de cumpărare EMC contra sumei de 67 miliarde USD, declaraţiile oficiale vorbeau de lipsă de redundanţă, deoarece liniile de produse ale celor două companii sunt complementare. Ca atare, metode clasice de economii de costuri precum restructurările de personal nu erau incluse în planul destinat publicului. Un an mai târziu realitatea arată o cu totul altă situaţie, mult mai apropiată de epopeea clasică a oricărei fuziuni de mari dimensiuni. Rămâne de văzut cine va urma pe această cale, căci trecerea accelerată la universul digital face inevitabilă apariţia de noi evenimente similare.

de Bogdan Marchidanu