Bizpoint — September 26, 2016 at 6:52 am

O nouă vânzare pe ţeavă

by

twitterDiverse surse media de peste ocean au relatat la sfârşitul săptămânii trecute că Twitter s-ar afla în negocieri cu mai multe companii şi ar putea primi în curând o ofertă oficială de preluare. Printre aceste companii sunt vehiculate nume precum Google şi Salesforce. Privirile multora se îndreaptă mai ales asupra Salesforce, care a pierdut anterior bătălia pentru preluarea unei alte reţele sociale, Linkedin, în favoarea Microsoft.

Twitter a intrat în vizorul analiştilor de ceva mai multă vreme. Creşterea lunară a numărului de utilizatori activi a fost practic pe un palier în ultimele câteva trimestre. Vânzările din trimestrul trei nu au atins estimările. Practic, firma nu a demonstrat revenirea la o stare bună, aşa cum sperau investitorii, nici măcar după revenirea, anul trecut, în calitate de CEO, a cofondatorului companiei, Jack Dorsey. Mai mult, reţeaua socială se confruntă acum chiar cu un potenţial proces din partea unui acţionar care acuză compania de emiterea de declaraţii “false şi înşelătoare” legate de proiecţiile de creştere.

În cadrul agitaţiei stârnite de această posibilă tranzacţie de calibru nu a fost vehiculată şi o dată, însă mulţi analişti cred că aceasta ar putea să se petreacă înainte de sfârşitul anului. Twitter dispune de o bază de 313 milioane utilizatori fideli acestei reţele sociale. Chiar dacă creşterea financiară a stat pe un palier, firma a înregistrat progrese în termeni de dublare a interacţiunilor în timp real, a streamingului live şi a serviciilor pentru clienţi.

de Bogdan Marchidanu