Servicii IT — September 27, 2016 at 9:26 am

Nou centru Atos de expertiza in securitate cibernetica la Timisoara

by
Atos Office
Atos Office

Atos a deschis un nou centru de expertiză în securitate cibernetică, la Timișoara. Compania își extinde astfel prezența la nivel local și global, pentru a răspunde proactiv nevoilor în creștere ale clienților în ceea ce privește acest aspect al activității lor.

În prezent, potrivit Atos, creșterea nevoilor de securitate este determinată de cantitatea mare de date disponibile și de mobilitatea clienților. În acest context, aceștia au nevoie de acces continuu la cea mai avansată expertiză în securitate și de un partener care să răspundă cerințelor în schimbare, aduse de economia digitală.

Deschiderea centrului din Timișoara va susține totodată dezvoltarea rapidă a bazei de clienți a companiei la nivel global. Noul centru oferă deja servicii de securitate, detecție și răspuns pentru peste 20 de clienți, oferindu-le acestora asistență în procesul de transformare digitală.