Internet/Telecom — October 26, 2016 at 5:23 am

Primul canal TV 4K/Ultra HD din România

by
Canalul de televiziune FUNBOX 4K/UHD
Canalul de televiziune FUNBOX 4K/UHD

iNES GROUP a lansat canalul TV 4K/Ultra HD din România – FUNBOX 4K/UHD – în pachetul iNES IPTV.

FUNBOX 4K/UHD este primul canal TV premium în standardul 4K/UHD din țară, care se regăsește acum în grila iNES IPTV. Programele difuzate vizează domenii precum: călătorii și natură (cele mai frumoase și mai misterioase locuri din lume), documentare (atracții unice din punct de vedere istoric și cultural), artă și cultură (seriale despre artă sau operă live, secrete istorice, mistere științifice și răspunsuri la întrebări cheie), sporturi extreme (aventuri printre cele mai sălbatice locații), filme și seriale TV (producții premiate la festivaluri internaționale).

Noul canal de televiziune, FUNBOX 4K/UHD, este disponibil acum pentru clienții iNES IPTV prin cea mai performantă tehnologie de acces internet gigabit prin fibră optică – GPON. Pentru a oferi acces la beneficiile noii platforme (conexiune gigabit la Internet și televiziune 4K/UHD), compania iNES GROUP a inițiat la începutul anului 2014 un amplu proces de migrare a rețelei de abonați rezidențiali către noua tehnologie – GPON.