Securitate — October 31, 2016 at 7:25 am

Noua suită de soluţii pentru securitate Bitdefender 2017

by
Suita de securitate Bitdefender 2017
Suita de securitate Bitdefender 2017

Bitdefender 2017 foloseşte tehnologii cloud şi algoritmi de inteligenţă artificială pentru a elimina riscurile de pierdere a datelor, generate de ransomware, indiferent de sistemul de operare folosit.  Noul pachet de soluţii pentru securitate este fisponibil pentru dispozitive Windows, Mac OSX şi Android.

Soluţiile Bitdefender 2017 includ şi funcţionalitatea Wi-Fi Security Advisor, care evaluează gradul de securitate a reţelelor de internet unde utilizatorii se conectează şi apoi raportează vulnerabilităţile depistate. De protecţie Wi-Fi Hotspot beneficiază şi browser-ul de plăţi online Safepay, care securizează tranzacţiile bancare electronice derulate prin internet wireless.

Consola Bitdefender Central, interfaţa adresată utilizatorilor unde aceştia îşi administrează conturile, licenţele şi dispozitivele, le permite de acum să activeze camera şi să facă fotografii de pe orice dispozitiv cu Windows şi Android, pentru a găsi mai uşor dispozitivele pierdute sau furate.

Protecţia Time Machine pentru terminale Mac previne accesul nedorit la copiile datelor, asigurând readucerea sistemului la starea iniţială chiar şi după un atac cu ransomware, fapt imposibil în absenţa unei soluţii de securitate cu această funcţionalitate.