Studii — January 18, 2017 at 9:44 am

Puterea de cumpărare în 42 de țări europene

by

Europenii înregistrează o putere de cumpărare pe persoană în ușoară creștere în 2016, comparativ cu anul trecut. Venitul net disponibil al populației variază substanțial între cele 42 de țări analizate în studiul GfK. Cea mai mare putere medie de cumpărare o găsim în Liechtenstein, Elveția și Luxemburg, în timp ce cea mai slabă se înregistrează în Belarus, Moldova și Ucraina. Ucrainenii au doar a opta parte din puterea medie de cumpărare a locuitorilor Liechtenstein-ului.GfK Puterea de Cumparare Europa 2016

Conform studiului GfK, un total de aproximativ 9.180 miliarde de euro este suma disponibilă consumatorilor europeni în 2016 pentru cheltuieli și economisire. Acest lucru corespunde unei puteri medii de cumpărare pe locuitor de 13.672 de euro pentru cele 42 de țări analizate, ceea ce reprezintă o creștere nominală de aproximativ 0,3%.

Creșterea scăzută a puterii de cumpărare medie la nivel european se datorează în principal efectelor cursului de schimb și stagnării ratelor de creștere în unele dintre cele mai mari țări. Cu toate acestea, multe țări au rate de creștere de peste 5 procente, inclusiv Islanda, Bulgaria, România, Estonia, Cehia, Bosnia-Herțegovina, Croația, Malta, Slovacia, Luxemburg și Letonia.

Top zece țări din Europa după puterea de cumpărare

Clasament 2016 (2015)

1 (1) Liechtenstein

2 (2) Elveția

3 (4) Luxemburg

4 (3) Norvegia

5 (9) Islanda

6 (5) Danemarca

7 (7) Austria

8 (10) Suedia

9 (8) Germania

10 (6) Marea Britanie

Cu o putere medie de cumpărare sau venit disponibil pe cap de locuitor de 4.181 de euro, România rămâne pe locul 33 în clasamentul european, la fel ca în 2015.

Venitul înregistrat de România reprezintă aproximativ o treime din media europeană. În comparație cu 2015, România a crescut cu aproape 12% puterea nominală de cumpărare pe cap de locuitor.

Dacă comparăm cele 42 de județe din România, bucureștenii au cea mai mare putere de cumpărare: 6.288 de euro pe cap de locuitor, cu 50 de procente peste media pe țară. Această cifră plasează locuitorii capitalei la aproximativ același nivel cu locuitorii din Polonia (locul 29 în Europa).

GfK Puterea de Cumparare Romania 2016Top zece județe din România

1 București

2.  Timiș

3 Cluj

4 Ilfov

5 Brașov

6 Constanța

7 Sibiu

8 Arad

9 Prahova

10 Argeș

Județele aflate în top 10 sunt de fapt singurele cu o putere de cumpărare peste media națională, toate celelalte 32 situându-se sub aceasta. Cel mai aproape de medie este județul Alba cu 4.129 de euro pe cap de locuitor, ceea ce plasează Alba pe locul 11 în clasament.

Județul Vaslui ocupă ultimul loc între cele 42 de județe din România. Puterea de cumpărare a locuitorilor săi este de 3.054 de euro. Aceasta este cu 28% sub media pe țară și la aproximativ același nivel de venit disponibil cu locuitorii Serbiei sau Macedoniei (poziția 35, respectiv 36 în Europa).