Servicii Profesionale — February 22, 2017 at 1:33 pm

UPS testeaza livrarea rezidentiala cu drone

by

UPS Florida Footage.00_35_24_17.Still043UPS a testat cu succes o dronă care se lansează de pe plafonul unui furgon de coletărie UPS®, livrează autonom un colet spre o adresă de reședință și revine la vehicul în timp ce curierul continuă traseul pentru a face o altă livrare. Testul a fost efectuat luni, săptămâna aceasta, în Tampa, Florida.

Cu ORION, sistemul integrat al UPS de navigare și optimizare a traseelor, o diminuare de doar 1,5 km per șofer, per zi, timp de un an poate aduce UPS o economie de până la 50 de milioane de dolari. UPS are zilnic aproximativ 102.000 de curieri pe traseu. Rutele de livrare rurale sunt cele mai costisitoare din cauza cheltuielilor aferente timpului și vehiculului impuse de efectuarea fiecărei livrări. În cadrul acestui test, drona a efectuat o livrare, în timp ce curierul a continuat traseul pentru a face o altă livrare. Acesta este un posibil rol pe care UPS îl are în vedere pentru drone în viitor.

Drona folosită la testul de luni a fost sistemul de livrare UAV Workhorse HorseFly™. Aceasta este o dronă de livrare cu eficiență ridicată, de tip octocopter, integrată cu linia de autocamioane de livrare electrice/hibrid ale Workhorse. Are o autonomie de zbor de 30 de minute și poate transporta un colet care cântărește până la 4,5 kg.