NEWS — May 22, 2017 at 4:01 pm

Două instrumente de combatere a infectărilor cu ransomware-ul WannaCry

by

EternalBlueESET® a lansat două instrumente utile de combatere a recentelor infectări cu ransomware-ul WannaCry (WannaCryptor) și cu o variantă a infamului ransomware Crysis, care adaugă extensiile .wallet și .onion la fișierele afectate.

Primul utilitar – EternalBlue Vulnerability Checker, inspectează dacă sistemele Windows au efectuate patch-urile necesare împotriva exploatării EternalBlue, ce se află în spatele recentei infectări cu ransomware-ul WannaCry și care este încă utilizată pentru a răspândi software de crypto-mining și alte variante de malware.

Detectarea de către ESET a exploatării EternalBlue (CVE-2017-0144) a fost adăugată în sistemele ESET în data de 25 aprilie, înainte de lansarea publică a amenințării reprezentate de WannaCry.

Al doilea instrument lansat de ESET este un decriptor de ransomware; acesta ajută victimele unei variante de ransomware din familia malware Crysis.