NEWS — July 19, 2017 at 12:27 pm

Oracle recrutează 1000 de reprezentanți de vânzări din EMEA

by

Oracle-cloudOracle anunță 1000 de noi locuri de muncă în Europa, Orientul Mijlociu și Africa. În cadrul campaniei “Change Happens Here” (“Schimbarea se întâmplă aici”), compania caută următoarea generație de reprezentanți de vânzări ambițioși, determinați și competenți digital, pentru a sprijini dezvoltarea Oracle Cloud Computing.

Nevoia de a angaja noi oameni bine pregătiți vine în urma anunțării rezultatelor financiare pentru anul fiscal 2017. Cu o majorare record de 58% a veniturilor totale din serviciile cloud, Oracle este în prezent compania de servicii cloud cu cea mai rapidă creștere financiară. În plus, Oracle preconizează și pentru anul curent o creștere hiper-accelerată a afacerii cloud.

Oracle recrutează candidați care provin din medii diferite și au profile diversificate, având o experiență de muncă între doi și șase ani în resurse umane, marketing, recrutare, finanțe, aprovizionare sau vânzări. Compania caută colegi care se caracterizează printr-un puternic sentiment de dezvoltare personală și care au abilitatea de a vinde unele dintre cele mai interesante tehnologii cloud din lume.

Candidații pot aplica imediat pentru diverse posturi în zona EMEA, vizitând pagina web ”Change Happens Here” – oracle.com/experience Oracle caută candidați absolvenți care prezintă un interes aparte pentru tehnologie și o pasiune pentru transformarea pe care serviciile cloud le pot aduce întreprinderilor.

Pentru mai multe informații despre posturile disponibile în cadrul Oracle Cloud, accesați: oracle.com/experience.