Evenimente — July 23, 2017 at 3:30 am

Canon lansează competiția Summer Stories

by

Canon Summer StoriesCanon se află în căutarea celor mai buni povestitori. Unul dintre aceștia are șansa de a câștiga o vacanță în valoare de 10.000 de euro și de a călători în destinații de vis din întreaga lume.

În zilele noastre este din ce în ce mai greu să spui povești prin intermediul fotografiei atunci când 200 de milioane de imagini sunt încărcate pe Facebook şi 95 de milioane de clipuri video şi fotografii sunt încărcate pe Instagram în fiecare zi.

Într-o cultură în care fotografiile sunt împărtășite mai mult decât poveştile, Canon caută o persoană care să ne inspire să trăim povestea şi să readucă la viaţă arta de a spune poveşti. De aceea, compania a lansat competiția Summer Stories care va dura până pe 4 septembrie, în cadrul căreia participanții încarcă pe website-ul competiției o fotografie care îi reprezintă împreună cu o descriere a poveștii din spatele ei pentru șansa de a câștiga o vacanță în valoare de 10.000 de euro.

Poveștile și fotografiile înscrise până în acest moment în cadrul competiției pot fi vizualizate pe website-ul: www.canon.ro/summerstories/.

Selecția câștigătorului va fi realizată cu implicarea Lorei, o artistă foarte apreciată. Fotografiile vor fi evaluate pe baza mai multor criterii, inclusiv aspectul vizual, originalitatea şi calităţile inspiraţionale.

Lora a declarat: ”Vara este o perioadă a spontaneităţii şi a trăirii momentului. Prin intermediul acestei competiții îmi doresc să încurajez oamenii să trăiască la maxim fiecare secundă, deoarece atunci prind viață cele mai bune poveşti”.

Vacanța în valoare de 10.000 euro reprezintă o oportunitate extraordinară de a călători și explora o multitudine de destinații de vis și de a surprinde cele mai interesante povești de vară. Posibilitățile sunt nelimitate. Câștigătorul va decide itinerariul, va descoperi noi povești și va fi o sursă de inspirație pentru cei care creează povești prin intermediul fotografiilor.

Petronius Secăreanu, Director General al Canon România, a menționat: “Fiecare moment poate fi important, cu atât mai mult în timpul verii, când suntem deschişi pentru noi provocări şi experienţe.  Suntem în căutarea unei persoane care să ne inspire să descoperim bucuria micilor momente speciale în fiecare zi.”