NEWS — July 27, 2017 at 9:04 am

Incertitudinea politică și economică la nivel global duc la apariția unor varietăți noi de inovații digitale

by

digital transformationIncertitudinea politică și economică la nivel global duc la apariția unor varietăți noi de inovații digitale, arată studiul realizat în anul 2017 de Grupul Harvey Nash în colaborare cu KPMG

Două treimi (64%) dintre organizații își adaptează strategia tehnologică din cauza incertitudinii politice și economice la nivel global. Mai mult de jumătate (52%) investesc în platforme tehnologice agile care să ajute la inovarea și adaptarea organizației. Bugetele IT sunt în creștere: în acest an, 79% dintre bugete au rămas la fel sau au crescut, ceea ce înseamnă că doar 21% dintre bugete au fost reduse (unul din cinci directori IT s-a confruntat cu reducerea bugetului).

În timp ce incertitudinea economică face dificilă planificarea viitoare a afacerii pentru multe organizații, este clar că strategiile de digitalizare s-au răspândit în întreprinderile de pe tot globul. În urma studiului efectuat, rezultă faptul că organizațiile care implementează strategii de digitalizare la nivelul întreprinderii au crescut cu 52% în ultimii doi ani, iar numărul organizațiilor care au CDO (Chief Digital Officer) a crescut cu 39% față de anul trecut. Pentru a ajuta la realizarea acestor strategii digitale complexe, organizațiile manifestă o cerere mare de specialisti in Arhitectura Organizatiei (En:Enterprise Architects) – competența tehnologică cu cea mai mare creștere a cererii, cu 26% în plus în acest an față de 2016. Tehnologia de tip Cloud a fost o tendință care a continuat în ultimul an, cu respondenți care investesc în această tehnologie pentru beneficiile pe care le aduce, precum siguranță, rapiditate, promptitudine și nu numai pentru a economisi bani. Multe întreprinderi de dimensiuni mai mici se orientează către tehnologia de tip Cloud pentru a beneficia de o stabilitate sporită și flexibilitate, comparativ cu derularea acelorasi operatiuni cu resurse interne. Pe de alta parte, întreprinderile mari percep tehnologia de tip Cloud ca pe un mijloc de îmbunătățire a performanței în vederea optimizării agilității in operare și a promptitudinii.

Primele trei motive pentru care se investește în Tehnologia de tip Cloud sunt: îmbunătățirea disponibilității și flexibilității (41%), îmbunătățirea agilității și promptitudinii (39%) și accelerarea inovării in materie de produse (34%). “Mediul politic și cel economic sunt dinamice și se schimbă rapid”, declară Gabriel Tănase, Director Consultanta IT în cadrul KPMG România. “Mulți CIO / directori IT trebuie să-și adapteze strategia și planurile, transformând această incertitudine în oportunitate, oferind organizației in care lucreaza mai multă agilitate și un grad crescut de digitalizare”, adaugă el.