Bizpoint — October 26, 2017 at 10:22 am

Parteneriate între giganţi

by

ciscoGoogle a anunţat recent, prin intermediul propriului blog, încheierea unui parteneriat cu Cisco pentru dezvoltarea unui mediu de cloud hibrid bazat pe tehnologia Kubernetes rulând în mediul cloud Google şi pe infrastructura fizică HyperFlex de la Cisco.

Este vorba de o soluţie completă de dezvoltare, rulare, securizare şi monitorizare fluxuri de lucru, cu ajutorul căreia clienţii finalu să-şi poată optimiza investiţiile existente, să-şi planifice migraţia către cloud în propriul ritm şi să evite blocajele. Simultan, dezvoltatorii vor putea genera aplicaţii noi în cloud sau în locaţia fizică prin folosirea acelorlaşi instrumente şi aceluiaşi mediu de producţie.
Google speră astfel că firmele vor ajunge să instaleze arhitectura hibridă propusă pentru a accelera modernizarea aplicaţiilor instalate fizic prin folosirea unei strategii de containerizare bazate pe Kubernetes. În acelaşi timp, pentru infrastructurile instalate fizic, firmele vor putea utiliza platforma hiperconvergentă de la Cisco, HyperFlex, în scopul construirii unei arhitecturi pregătite de cloud pentru Kubernetes şi containere, împreună cu instrumente de management care să întărească politicile de securitate şi consum de resurse.

Un studiu efectuat de firma de analiză Forrester la începutul acestui an estima că piaţa globală de cloud va atinge 236 miliarde USD în 2020 – cu 23% mai mult decât estimarea aceleiaşi firme din 2014, cifrată la 191 miliarde USD. Cloud-ul hibrid este socotit o opţiune sigură pentru multe firme care vor să apuce pe calea către o strategie cloud nativă, iar parteneriatul Google-Cisco ar putea ajuta la ameliorarea percepţiei firmelor de mari dimensiuni legate de cloud-ul public.

Acest parteneriat este anunţat la scurtă vreme după ce alt gigant, Microsoft, a lansat propria ofertă de Kubernetes pe platforma Azure. Avantajul Microsoft este că produsul rival de la Google/Cisco, va fi disponibil abia din a doua jumătate a anului 2018. Între timp, Google a încheiat un alt parteneriat cu VMware şi Pivotal pentru a face tehnologia de containerizare să funcţioneze în medii cloud multiple, o cerinţă care pare să fie luată în calcul de multe firme care se gândesc la cloud-ul public.

Conform Forrester, la nivel global, 48% din factorii de decizie legaţi de infrastructuri se aşteaptă să utilizeze într-o formă sau alta platforme de cloud public în viitorul apropiat. O asemenea schimbare este motivată de extinderea semnificativă a serviciilor oferite de principalele cloud-uri publice, de concentrarea mai atentă a furnizorilor de platforme cloud asupra clienţilor de mari dimensiuni şi de îmbunătăţiri majore ale performanţelor şi securităţii unor astfel de medii cloud.