Internet/Telecom — November 10, 2017 at 2:49 pm

Cu ce se confrunta utilizatorii de servicii de online dating

by
Dating_Oversharing_infcsDragostea este oarbă, iar acest lucru pare să fie adevărat pentru oamenii care împărtășesc tot felul de informații în mediul online, în speranța de a-și asigura partenerul perfect.

Dezvăluirea prea multor informații personale pe site-urile de dating ar putea deschide ușa nu doar unui partener, ci și escrocilor și infractorilor cibernetici.
Poate părea ceva inofensiv și o cale rapidă către un posibil partener, dar utilizatorii serviciilor de dating online oferă de bună voie informații personale și importante fără să se gândească prea mult, unii dintre ei făcându-le publice chiar pe profilurile lor.
Utilizatorii sunt și mai înclinați să dezvăluie date celor cu care comunică în lumea dating-ului online. Dacă ele ajung pe mâini greșite, informațiile ar putea fi folosite pentru accesarea conturilor și a dispozitivelor utilizatorilor, sau pentru șantaj, infractorii cibernetici cerând bani de la victimele lor.
Această nevoie de a dezvălui atât de multe informații face ca cei care folosesc serviciile de dating online să fie expuși la mai multe amenințări cibernetice. Așadar, aceștia sunt mai vulnerabili și predispuși să ajungă ținta atacurilor.
Situația naște îngrijorări, utilizatorii de servicii de online dating temându-se pentru siguranța lor atunci când apelează la servicii de dating online. În ciuda acestor lucruri, mulți utilizatori nu folosesc nici măcar metode simple de protecție.