Networking — March 29, 2018 at 9:42 am

NETGEAR M4300-96X elimină complexitatea mediilor AV-over-IP

by

Convergența IP este deja o realitate din moment ce asistăm la migrarea în rețea a telefoniei, a stream-urilor audio și a informațiilor aferente sistemelor de supraveghere. Fie că este vorba de un magazin care caută să-și atragă clienții și să-i direcționeze prin mesaje difuzate pe ecrane din interiorul sau exteriorul propriului spațiu, de o agenție bancară care dorește să își informeze clienții despre noi produse, de un cinematograf care anunță programul și serviciile auxiliare sau despre o companie care se adresează propriilor angajați pentru a-i informa și educa, sistemele bazate pe AV-over-IP (Audio-Visual over Internet Protocol) sunt din ce în ce mai prezente în cotidian.

netgearRecent lansat cu ocazia ISE 2018, cel mai mare show european destinat industriei audio-video (AV), NETGEAR M4300-96X este un switch stackabil, modular şi cu management, ce acomodează porturi 10G și 40G în număr de până la 96. Destinat companiilor mici și mijlocii, echipamentul este până în prezent singurul switch modular de format 2U cu un preț per port de 100 USD, acomodând până la 96 de porturi 10G Ethernet sau până la 24 de porturi 40G Ethernet, fiind posibilă și combinarea acestor tipuri de porturi pe șasiu. De asemenea, trebuie subliniat faptul că folosind 12 slot-uri deschise și două surse redundante de alimentare cu energie, NETGEAR M4300-96X asigură suport pentru conectivitate prin fibră optică, cupru și PoE+, un element deosebit de important pentru organizațiile care doresc ca investițiile lor în infrastructura de rețea să fie pe termen lung.

Pentru a converge cu adevărat rețelele IT și AV, prin adoptarea switch-urilor NETGEAR SDVoE-ready din seria M4300, infrastructura de 10 Gbps este practic pre-configurată. Instalarea instantanee cu IGMP/multicast pre-activat, scalabilitatea și accesibilitatea acestor echipamente simplifică implementarea unei rețele ProAV. Eliminând complexitatea inutilă din implementările AV-over-IP, NETGEAR pune la dispoziție seria de switch-uri M4300 preconfigurate pentru implementarea cu ușurință a rețelelor true AV și multicast Zero Touch. IGMP Snooping, IGMP Fast Leave și IGMP Querier sunt deja activate pentru VLAN 1 implicit, cel pe care dispozitivele le vor folosi automat fără a fi nevoie să se conecteze la switch. Pur și simplu se selectează cardurile de expansiune de pe NETGEAR M4300-96X, care se potrivesc cerințelor, se introduc cardurile, se conectează codificatoarele și decodoarele SDVoE și se pornește switch-ul!

Caracteristici cheie

  • Îmbunătățește soluțiile AV-over-IP SDVoE, înlocuind switch-urile 48×48
  • Rate de transfer de 1,92 Tbps Non-blocking fabric pentru 96 porturi 10G sau 24 porturi 40G sau o combinație a acestora
  • 12 sloturi deschise în format 2RU pentru 8 carduri de expansiune de 10G sau 2 de 40G
  • Două sloturi goale pentru unitățile de alimentare redundante
  • PoE peste 10G suportat în primele 6 sloturi (48x10G PoE+ 30W fiecare)
  • Configurator online M4300-96X pentru proiectarea switch-ului modular
  • Zero Touch AV-over-IP cu L2 Multicast pre-configurat (SDVoE-ready)
  • Caracteristici avansate Layer 2, Layer 3 și Layer 4 – nu este necesară nicio licență
  • IGMP Snooping, IGMP Fast Leave, IGMP Querier deja activate
  • Răcire front-to-back pentru izolarea culoarului în sălile de servere
  • Consolă de administrare 1G OOB, RJ45 RS232 și Mini-USB, stocare USB
  • GUI de administrare bazat pe browser-ul web ușor de utilizat