COMUNICATE — November 13, 2018 at 3:14 pm

Kaspersky Lab începe procesarea datelor pentru utilizatorii europeni în Zurich și deschide primul Centru pentru Transparență

by

ZURICH, SWITZERLAND - NOVEMBER 13: A general view as Kaspersky Lab starts data processing for European users in Zurich November 13th, Zurich, Switzerland. For info: https://www.kaspersky.com/transparency-center

Fișierele infectate și suspecte trimise de utilizatorii de produse Kaspersky Lab din Europa vor fi procesate în centrele de date din Zurich. Aceasta este prima etapă a angajamentului de relocare făcut de companie la finalul anului trecut, în cadrul Inițiativei sale Globale pentru Transparență. Mișcarea reflectă hotărârea Kaspersky Lab de a asigura integritatea și încrederea în produsele sale și este însoțită de deschiderea primului Centru pentru Transparență al companiei, tot în Zurich.

Mutarea procesării datelor face parte dintr-o mișcare importantă, menită să crească reziliența  infrastructurii IT a companiei la riscuri de breșe de date și să protejeze datele în tranzit, pentru a putea demonstra transparența produselor sale, a serviciilor și a proceselor interne.

Începând din acest moment, datele despre amenințări, provenind de la utilizatorii europeni, vor începe să fie procesate în două centre de date. Acestea oferă facilități de primă mână, în concordanță cu standardele industriei, pentru a asigura cele mai înalte niveluri de securitate.

Datele pe care utilizatorii decid să le trimită către Kaspersky Lab includ fișiere suspecte sau necunoscute până în acel moment și meta-datele aferente, pe care produsele companiei le trimit către Kaspersky Security Network (KSN) pentru analiză automată de malware.

Fișierele cuprind doar o parte dintre datele procesate de tehnologiile Kaspersky Lab, dar sunt cele mai importante dintre ele. Protecția datelor clienților, alături de siguranța și integritatea infrastructurii, este o prioritate importantă pentru Kaspersky Lab, de aceea mutarea procesării fișierelor este pe primul loc și se estimează că va fi încheiată până la finalul lui 2019. Relocarea altor date procesate de produsele Kaspersky Lab, constând în diverse tipuri de statistici anonimizate despre amenințări și utilizare, este planificată în următoarele etape ale derulării Inițiativei Globale pentru Transparență.

Evenimentul marchează și deschiderea primului Centru pentru Transparență Kaspersky Lab, în Zurich, care le permite partenerilor autorizați să acceseze rapoartele de verificare a  codului companiei, actualizările de software și regulile de detecție a amenințărilor, pentru o evaluare externă într-un mediu sigur.

Aceste două schimbări majore vor fi urmate de relocarea procesării datelor pentru alte regiuni și, în etapa a doua, de mutarea la Zurich a asamblării soft-ului.

Potrivit unor clasamente independente, Elveția este pe unul dintre primele locuri din lume în materie de număr de servere de Internet sigure disponibile și este recunoscută la nivel internațional pentru procesarea de date și infrastructura IT de calitate. Aflându-se în inima Europei și, în același timp, nefiind membră UE, și-a stabilit propriul regulament privind protecția datelor, care este garantat de Constituție și de legile federale. În plus, există reglementări stricte în ceea ce privește procesarea cererilor de date primite de la autorități.

„Transparența devină ceva normal în industria IT și în special în industria de securitate IT”, spune Eugene Kaspersky, CEO Kaspersky Lab. „Suntem mândri că suntem în prima linie a acestui proces. Ca firmă de tehnologie, suntem axați pe asigurarea celei mai bune infrastructuri IT pentru securitatea produselor și a datelor noastre, iar mutarea în Elveția a unor părți cheie din infrastructura noastră le aduce într-unul dintre cele mai sigure locuri din lume. Promisiunile făcute de Inițiativa noastră Globală pentru Transparență se concretizează, crescând reziliența și vizibilitatea produselor noastre. Prin intermediul noului Centru pentru Transparență, tot din Elveția, parteneri de încredere și autorități vor putea să vadă review-uri externe ale produselor noastre și să ia singuri o decizie. Credem că pași de acest gen sunt de-abia la început – pentru companie și pentru industria de securitate, ca întreg, dar nevoia de a dovedi că ești de încredere va deveni în curând un standard în acest domeniu.”

Liv Minder, Investment Promotion Director la Switzerland Global Enterprise, adaugă:  „Stabilirea în Elveția a Centrului pentru Transparență Kaspersky Lab arată faptul că țara noastră a devenit un centru global pentru inovație și tehnologie, cu o componentă importantă de securitate cibernetică, oferind o infrastructură digitală complexă și sigură, cu un cadru solid de securitate, care atrage tot mai mulți lideri în tehnologie.”

Kaspersky Lab a angajat una dintre firmele de servicii din Big Four pentru a realiza un audit al practicilor companiei în ceea ce privește crearea și distribuția bazelor de date cu reguli de detecție a amenințărilor, având scopul de a confirma respectarea celor mai înalte practici de securitate din domeniu.

Evaluarea va fi realizată potrivit standardului SSAE 18 (Statement of Standards for Attestation Engagements). Printre domeniile vizate se numără actualizările automate periodice ale înregistrărilor antivirus, create și distribuite de Kaspersky Lab pentru produsele sale pe servere Windows și Unix.

În plus, Kaspersky Lab continuă să își îmbunătățească securitatea produselor cu ajutorul comunității de pasionați, din toată lumea. În decursul unui an, Kaspersky Lab a rezolvat peste 50 de bug-uri raportate de cercetători, unele dintre ele fiind deosebit de valoroase.

Mai multe informații despre principiile de transparență Kaspersky Lab și Inițiativa Globală pentru Transparență sunt disponibile aici: www.kaspersky.com/about/transparency.