COMUNICATE — May 30, 2019 at 10:34 am

Market Finder: Un instrument pentru IMM-urile românesti care vor să se extindă global

by

Google lansează Market Finder în România, un instrument care ajută întreprinderile mici și mijlocii să-și extindă afacerile în străinătate, prin găsirea de noi clienți și creșterea vânzărilor online peste granițele țării. Platforma oferă gratuit ghiduri, video-uri și sfaturi pentru a facilita primii pași ai companiilor către export și piețele externe.

Pentru 60% din companiile care doresc sa exporte lipsa de informații despre piețele externe este principala provocare. De exemplu, o companie are nevoie de informații de bază înainte de a-și alege piața, cum ar fi unde este cererea cea mai mare pentru produsele și serviciile pe care le oferă. Companiile trebuie să știe lucruri precum dimensiunea pieței, structura ei, cine sunt potențialii clienți și cât sunt dispuși să plătească, dar și date despre competitori. Market Finder poate oferi date pentru toate aceste categorii, ajutând IMM-urile să-și extindă afacerile în străinătate.

12Sunt mai mulți pași pe care companiile trebuie să le urmeze pentru a exporta:

Pasul 1: Găsirea celor mai bune piețe de export. După ce este introdusă în platforma adresa web a afacerii, Market Finder va sugera piețele cele mai potrivite către care compania ar putea să-și exporte bunurile și serviciile. Va fi afișat numărul de căutări lunare pe Google pentru produsul vândut de companie, precum și dimensiunea potențială a pieței. Market Finder analizează gradul de utilizare a internetului, datele demografice și venitul disponibil, oferind indicatori clari și informații detaliate despre potențialul fiecărei piețe.

Pasul 2:  Pregătirea afacerii pentru piețele globale. Market Finder cuprinde instrumente de localizare, ghiduri și sfaturi care arată cum să comunici eficient către o nouă piață, indiferent de limbă, obiceiuri și preferințe de plată. Resursele de logistică prezintă regulile internaționale pentru livrări și transport din piața aleasă. Ghidul plăților explorează multitudinea opțiunilor de plată disponibile global și sugerează care sunt cele mai potrivite pentru fiecare piață.

Pasul 3: Găsirea de noi clienți. Market Finder oferă resurse de pregătire în digital marketing pentru ca utilizatorii să poată găsi afacerea atunci când o caută. De exemplu, arată cum să creeze campanii de publicitate eficiente și țintite către piața aleasă, printr-o serie de studii de caz, ghiduri și video-uri.

Alături de Market Finder, Google România lansează și proiectul Exportă cu Google Atelierul Digital, un program național gratuit adresat antreprenorilor români care doresc să își extindă afacerea peste granițe. Programul constă în ateliere de export și consultanță gratuită în hub-urile Google din București, Cluj-Napoca, Constanța, Timișoara și Iași. Antreprenorii vor învăța cum să pună bazele unei strategii de export potrivite pentru afacerea lor și cum să o implementeze. Înscrierile se fac începând de din această săptămână, completând formularul de aici.