Networking — August 12, 2019 at 10:55 am

Allied Telesis: Un exemplu de management unificat

by

Naruto University Un exemplu de management unificat al reţelelor a venit recent din îndepărtata Japonie, unde firma Allied Telesis a implementat o soluţie de ultimă generaţie în cadrul Universităţii Naruto, o instituţie educaţională de rang naţional care are afiliate câteva alte entităţi educaţionale speciale, cum ar fi o grădiniţă, o şcoală elementară, un gimnaziu şi o şcoală pentru copii cu nevoi speciale, toate acestea fiind răspândite geografic într-o zonă cu o rază de circa 20 de kilometri faţă de campusul universităţii.

Provocarea a fost generată de folosirea pe scară tot mai largă a tabletelor şi a altor dispozitive wireless, fapt care a făcut ca vechea reţea care unifica entităţile educaţionale să nu mai poată face faţă provocărilor. Practic, universitatea avea nevoie de o infrastructură de reţea complet nouă, al cărui obiectiv era de a unifica managementul şi operaţiunile tuturor diferitelor sisteme de reţea existente în cadrul unui centru unic de servicii IT&C. Pe lângă asta, o cerinţă majoră a reproiectării întregii reţele era legată de implementarea unui sistem de autentificare a accesului şi de întărire a securităţii.

Soluţia aleasă, furnizată de Allied Telesis, a constat în două switch-uri performante din seria x930, care folosesc Virtual Chassis Stacking, fapt care le permite să funcţioneze ca un echipament singular, furnizând echilibrare şi redundanţă a încărcării. În plus, virtualizarea miezului reţelei asigură acces neîntrerupt la informaţie atunci când e nevoie de ea. În plus, mai multe switch-uri din seria x510 Gigabit au fost instalate ca switch-uri de distribuţie şi funcţionează ca switch-uri edge în cadrul diferitelor entităţi educaţionale conectate.

Pe lângă toate astea, universitatea şi şcolile conectate la ea sunt acum sub control central, graţie soluţiei Autnomous Management Framework (AMF) care gestionează switch-urile, şi a soluţiei Autonomous Wireless Control (AWC) care gestionează punctele wireless de intrare în reţea. AMF furnizează managementul centralizat al întregii reţele, precum şi automatizarea necesară simplificării administrării cotidiene a reţelei. Software-ul inteligent reaţionează automat la schimbările din reţea şi schimbă topologia reţelei conform nevoilor.

Simultan, AWC furnizează managementul tuturor punctelor wireless de acces şi permite optimizarea automată pentru minimizarea golurilor de acoperire cu semnal şi pentru reducerea interferenţelor. Peste toate acestea, soluţia Vista Manager EX furnizează o interfaţă grafică de tip panou unic, astfel încât toate dispozitivele din reţea să poată fi cu uşurinţă monitorizate şi gestionate.

Succesul implementării soluţiei a determinat instituţia educaţională să elaboreze planuri de modificare pe scară largă a infrastructurii IT. De asemenea, soluţia deja implementată va permite utilizarea pe scară largă a mediului cloud, desigur prin implementarea unei noi strategii de întărire a securităţii. Întrebarea care se pune este: pe când vom vedea şi în România astfel de implementări de succes?