Cloud Computing / Edge — September 23, 2019 at 7:13 am

GTS Telecom investește în centrele de date și cloud

by

GTS Telecom lansează soluții complete de Disaster Recovery și investește peste 1,5 milioane de euro în dezvoltarea centrelor sale de date și Cloud, dar și în suportul de comunicații suplimentar.

Răzvan Stoica, Director General al GTS Telecom
Răzvan Stoica, Director General al GTS Telecom

Soluțiile de Disaster Recovery lansate de GTS Telecom permit companiilor restaurarea sistemelor, infrastructurilor și a datelor critice, precum și reluarea activității în urma unor dezastre naturale, breșe de securitate sau erori umane. Acestea răspund oricărui scenariu de replicare solicitat de client sau de reglementările industriei în care clientul activează, putând acomoda replicări ale serverelor fizice sau virtuale către Cloud, ale unui Cloud privat către Cloud-ul public, independent de tehnologia de virtualizare utilizată de client.

„Dezvoltarea soluțiilor de Disaster Recovery vine pe fondul unei preocupări în creștere din partea clienților pentru asigurarea securității cibernetice, dar și a continuității operațiunilor în cazul unor incidente majore sau vulnerabilităti ale sistemelor informatice critice ale acestora. GTS Telecom este una dintre puținele companii care oferă clienților săi un produs complet, bazat exclusiv pe infrastructura proprie din România și care integrează serviciile de telecomunicații, Data Center și Cloud proprii, pentru a permite reluarea activității în interval de minute. Tehnologiile de infrastructure recovery, Cloud și backup sunt perfect adaptate necesităților pieței, fiind ușor de folosit, eficiente și oferind o disponibilitate totală a datelor”, a declarat Răzvan Stoica, Director General al GTS Telecom.

„Clienții noștri beneficiază de expertiza și cunoștințele avansate ale specialiștilor GTS pentru identificarea și construirea soluției optime pentru fiecare afacere în parte, în funcție de infrastructura pe care o utilizează deja clientul, dar și de cerințele privind timpul de restaurare a datelor sau numărul de versiuni anterioare ale datelor pe care acesta dorește să le salveze”, a declarat Sorin Drăghici, Director de Vânzări al GTS Telecom.

Investiția totală de 1,5 milioane de euro, planificată a fi realizată complet până la finalul lui 2019, este alocată pentru dezvoltarea celor două centre de date și platforme Cloud existente ale GTS, a rețelei extinse de Ethernet și MPLS, susținând astfel inclusiv lansarea soluțiilor complete de Disaster Recovery.

Utilizând infrastructura de telecomunicații, centre de date și platforme Cloud  deținută și operată de GTS, soluțiile de Disaster Recovery facilitează companiilor  implementarea planurilor de continuitate a afacerii, monitorizarea și recuperarea datelor în orice situație.

Prin Disaster Recovery, GTS Telecom își întărește gama de servicii de securitate, care include Firewall as Service (Fwaas) – lansat în martie 2019, Backup as a Service,  GTS Anti DDoS, Managed Network Security , produse anti malware și soluții integrate de securitate (supraveghere video, control acces, detecție și alarmare la efracție și incendiu).