Hardware — October 25, 2019 at 3:18 pm

ASUS Republic of Gamers anunță Strix Arion, o carcasă externă pentru SSD-uri

by

ASUS Republic of Gamers (ROG) a anunțat Strix Arion, o carcasă externă pentru unități SSD, prin care jucătorii își pot crea propria soluție de stocare mobilă de mare viteză. Compatibilă cu SSD-uri M.2 NVM Express (NVMe) cu formate 2230, 2242, 2260 și 2280 și beneficiind de conectivitatea USB-C™ 3.2 Gen 2, ROG Strix Arion permite atingerea unor viteze de transfer de până la 10 Gbps, pentru performanțe ultra-rapide în lucrul cu fișiere media sau alte materiale de mari dimensiuni. Pentru a se asigura o performanță susținută, fără niciun fel de ștrangulări ale fluxului de date, carcasa este fabricată dintr-un aliaj de aluminiu și este echipată cu pad-uri termice pentru o disipare mai eficientă a căldurii.

pressrel_agg5jq0mj1smds0cq5ffjuc9ROG Strix Arion are un design inovator gândit pentru instalarea rapidă și ușoară a unui SSD fără a folosi șurubelnița. Cu un aspect futurist conferit de efectele de iluminare ASUS Aura Sync, carcasa se potrivește perfect în orice sistem de gaming. ROG Strix Arion vine și cu o husă protectivă care are un cârlig detașabil cu care poarte fi agățată. Cablurile USB-C și USB-C la USB- asigură din start o conectivitate bună cu o gamă largă de PC-uri și dispozitive.

Performanță ultra-rapidă și disiparea eficientă a căldurii
ROG Strix Arion dispune de conectivitate USB-C 3.2 Gen 2 pentru performanțe ultra-rapide cu SSD-urile M.2 PCIe NVM Express. Cu rate de transfer de până la 10 Gbps, USB 3.2 Gen 2 permite transferul fișierelor video 4K mari și a fișierelor din jocuri în intervale de ordinul secundelor. Construită din aliaj de aluminiu și cu pad-uri termice integrate, ROG Strix Arion disipă rapid căldura, reducându-și temperatura de operare, pentru viteze de transfer mari, stabile și pentru o durată de viață extinsă a SSD-urilor.

Instalarea facilă a SSD-urilor și ASUS Aura Sync
ROG Strix Arion are un design inovator care permite instalarea rapidă și ușoară a SSD-urilor, fără să fie nevoie de folosirea unei șurubelnițe. Capacul de sus al carcasei se deschide cu ajutorul instrumentului pin inclus, iar SSD-urile sunt fixate cu șuruburi cu înșurubare manuală. Tehnologia exclusivă ASUS Aura Sync oferă iluminarea ambientală colorată, care se potrivește perfect în orice sistem de gaming și le permite gamerilor să-și exprime stilul lor individual.

Husă protectivă și două cabluri USB incluse
ROG Strix Arion vine cu o husă protectivă care previne deteriorările produse de lovituri sau căderi, pentru a menține SSD-urile într-o stare bună de funcționare. Un cârlig detașabil în forma literei R le permite gamerilor atașarea în siguranță a ROG Strix Arion în interiorul sau exteriorul unei genți de transport, cu care dispozitivul poate fi transportat oriunde. De asemenea, sunt incluse două cabluri USB – unul USB-C și celălalt USB-C la USB-A, pentru comoditate ș compatibilitate cu o largă gamă de dispozitive.