NEWS — October 25, 2019 at 2:54 pm

Muzeul Luvru la prima experiență VR

by

HTC VIVE Arts s-a asociat cu Muzeul Louvre pentru a prezenta prima experiență VR a muzeului, Mona Lisa: Beyond the Glass, începând cu data de 24 Octombrie 2019. Această nouă modalitate imersivă de a experimenta opera de artă Mona Lisa permite vizitatorilor să cunoască în detaliu cea mai celebră capodoperă a lui Leonardo da Vinci în cadrul expoziției retrospective a carierei artistice a lui da Vinci, precum și prin intermediul VIVEPORT din orice parte a lumii.

KVPe parcursul celor șapte minute de experiență imersivă, utilizatorul se află în Salle des États din Louvre, locul în care se află în mod obișnuit Mona Lisa, prin intermediul celui mai recent headset VR, VIVE Cosmos. Inițial, participantul este plasat în spatele unei mulțimi de spectatori ce privesc pictura din galeria muzeului.

Pe măsură ce mulțimea se dă la o parte, vizitatorul este adus mai aproape de pictură, sticla de protecție și rama acesteia fiind înlăturate. Aflându-se acum singur cu capodopera, participantul poate observa detaliile vii ale picturii în ulei, inclusiv textura panoului de lemn văzut prin stratul de vopsea, precum și spatele panoului, unde vizitatorii pot observa despicarea lemnului și modul în care acesta a fost restaurat.

Experiența virtuală combină imagini în mișcare, sunet și design interactiv pentru a crea o modalitate profundă și captivantă de a cufunda spectatorii din întreaga lume în operele lui da Vinci, precum și pentru a înțelege ceea ce scanarea cu infraroșu a acestei opere de artă simbolică poate dezvălui despre subiect.

De asemenea, Mona Lisa: Beyond the Glass prezintă tehnica Sfumato utilizată de da Vinci, ce presupune suprapunerea multiplelor straturi de culoare ce sunt aplicate în tușă extrem de subțire, făcând astfel tranziția de la umbră la lumină aproape imperceptibilă. Privitorul poate experimenta efectul Sfumato al lui da Vinci, acesta fiind ilustrat prin intermediul unui fum subțire ce umple spațiul și estompează lumina. Experiența virtuală dezvăluie, de asemenea, detalii ascunse ale peisajului original din fundal.

Versiunea extinsă pentru acasă destinată publicului din întreaga lume este disponibilă pentru descărcăre prin intermediul abonamentului nelimitat VIVEPORT Infinity de la HTC, dar și prin intermediul altor platforme online VR, inclusiv pe iOS și Android. Pe lângă conținutul pe care spectatorii îl pot vedea în muzeu, publicul din întreaga lume are oportunitatea de a experimenta o vizită la Muzeul Louvre, intrând în spațiul virtual prin simbolica Piramidă din fața instituției culturale, înainte de a putea vizita Grand Galerie și de a privi în VR toate operele din colecția lui da Vinci aflate la Louvre.