Aplicatii, Financiar-Bancar — March 9, 2020 at 2:02 pm

Economia Europei stimulată cu o soluție permite IMM-urilor să accepte plăți digitale

by

Phos_1_RONphos și Mastercard lansează un proiect pilot prin care introduc o soluție de plată inovatoare, compatibilă cu dispozitivele mobile Android, care le va permite micilor comercianți acceptarea plăților contactless, fără necesitatea unor echipamente suplimentare. Soluția, simplă și eficientă, va facilita acceptarea plăților fără numerar pentru milioane de IMM-uri și, prin urmare, va contribui la dezvoltarea acestora. 

Comercianții micro, mici și mijlocii reprezintă coloana vertebrală a economiei europene, însă, în mod tradițional, modul lor de funcționare presupune exclusiv acceptarea plăților în numerar, o modalitate de plată nesigură și dezavantajoasă din pricina costurilor ascunse și a problemelor de securitate inerente. Prin acest parteneriat, phos și Mastercard vin cu o soluție alternativă pentru a permite IMM-urilor să accepte plăți electronice, într-o manieră simplă, sigură și eficientă.

Proiectul pilot va beneficia de sprijinul Paynetics, o instutuție e-money cu licență valabilă în Uniunea Europeană, în calitate de bancă tutelară, și este programat să se deruleze până în aprilie 2020. Prin colaborarea cu aproximativ 200 de IMM-uri din țările participante – România, Marea Britanie, Germania și Bulgaria – se va facilita adaptarea acestei soluții de plată inovatoare în conformitate cu realitatea condițiilor pieții actuale.

Aplicația phos este deja disponibilă în magazinul Google Play și  permite tuturor dispozitivelor Android pe care este instalată să accepte, fie plăți cu carduri contactless, fie plăți prin intermediul altor dispozitive dotate cu tehnologia NFC, așa cum sunt telefoanele, ceasurile și brățările inteligente. Exceptând simplitarea utilizării, printre avantajele aplicației se numără și verificarea comercianților prin intermediul unui proces complet digitalizat, care ia în considerare protocoale de prevenire a evaziunii fiscale și a spălării de bani, precum și alte reglementări locale aplicabile. Insistând pe securitatea soluției, Mastercard, prin Serviciul Mastercard Digital Enablement, a certificat phos ca fiind una dintre primele soluții digitale POS pentru dispozitivele Android.