Aplicatii — May 7, 2020 at 11:44 am

Bright Sky Ro, aplicația mobilă în sprijinul victimelor violenței domestice

by

Fundația Vodafone România lansează aplicația Bright Sky Ro, un instrument digital gratuit care vine în sprijinul victimelor violenței domestice, oferind asistență și informații utile persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care vor să ajute astfel de cazuri. Aplicația a fost dezvoltată inițial  de către Fundația Vodafone Grup și ulterior adaptată pentru România în cadrul unui parteneriat cu Poliția Română, Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania. Bright Sky Ro este disponibilă în App Store și Google Play Store în limbile română, engleză și maghiară.

Vizual1Bright Sky Ro are, în primul rând, un rol de informare și educare pentru că descrie care sunt categoriile de violență de gen, combate miturile legate de acest fenomen și permite utilizatorului să evalueze siguranța unei relații prin simpla completare a unui formular electronic. Aplicația oferă și o bază de date cu servicii de asistență, astfel încât utilizatorul să poată lua legătura cu cel mai apropiat serviciu disponibil în zona în care se află. În plus, meniul aplicației permite accesul utilizatorilor la informații despre cauzele și consecințele abuzului, planul de siguranță și prevederile legale care pot proteja o victimă a violenței domestice (ordinul de protecție provizoriu dat de poliție și ordinul de protecție dat de instanță), precum și măsurile care pot fi adoptate pentru creșterea siguranței în mediul online.

Bright Sky Ro oferă posibilitatea înregistrării incidentelor într-un jurnal digital confidențial, la o adresă de email aleasă de victimă, printr-o funcție ce folosește text, conținut audio, video sau foto. Informațiile strânse de victimă în acest jurnal pot deveni dovezi în instanțele de judecată. Aplicația oferă informații și sfaturi utile legate de consimțământul în relațiile sexuale și de hărțuire, prezentând și studii de caz care exemplifică tipurile de comportament abuziv afișate cel mai frecvent în relațiile intime.

Necesitatea unui astfel de proiect vine în contextul în care peste 80% dintre români consideră violența împotriva femeii ca fiind un fenomen național foarte răspândit. Doar pe parcursul anului 2019, la nivel național, polițiștii au emis 7.986 de ordine de protecție provizorii, dintre acestea 2.958 fiind transformate în ordine de protecție*. De asemenea, anul trecut, instanțele judecătorești au emis 7.899 de ordine de protecție, cele mai multe fiind emise la solicitarea victimelor.

După lansarea inițială din Marea Britanie în 2018, Fundația Vodafone Grup a avut inițiativa introducerii aplicației Bright Sky în toate țările în care există reprezentanțe Vodafone. În prezent, România este a patra țară în care este disponibilă, după  Marea Britanie, Irlanda și Cehia. Fundația Vodafone România a lucrat împreună cu parteneri locali la dezvoltarea și adaptarea conținutului aplicației, astfel încât aceasta să fie în concordanță cu realitatea și legislația autohtonă.

Poliția Română (prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității) a oferit suportul instituțional  referitor la prevederile legale din domeniul violenței de gen, instrumentele de protecție pentru victime, mecanisme de recunoaștere și prevenire, contribuind cu informații și date statistice la înțelegerea fenomenului la nivel național. Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității funcționează ca direcție în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și coordonează, monitorizează și controlează întreaga activitate de prevenire a criminalității desfășurată de Poliția Română, la nivel central și teritorial.
Începând cu anul 2001, institutul reprezintă România în European Crime Prevention Network (EUCPN), o rețea de prevenire a criminalității care face schimb de bune practici la nivel european și promovează activitatea de prevenire a criminalității. Mai multe informații despre institut puteți afla pe:
www.politiaromana.ro/ro/politia-romana/unitati-centrale/institutul-de-cercetare-si-prevenire-a-criminalitatii

Asociația Necuvinte, organizație neguvernamentală specializată în prevenirea și combaterea violenței de gen din România, a oferit consultanță din perspectiva societății civile care a interacționat atât cu victimele, cât și cu părțile implicate în sprijinul acestora (instituții ale statului, servicii de consiliere psihologică, adăposturi). Asociația a contribuit, printre altele, la elaborarea chestionarului de evaluare a siguranței într-o relație și combaterea miturilor asupra formelor de violență domestică și/sau sexuală. De asemenea, Asociația Necuvinte a facilitat aducerea ca parteneri în proiect a principalelor instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie din România. Mai multe informații despre Asociația Necuvinte: www.necuvinte.ro

Asociația Code for Romania a întocmit baza de date cu serviciile de asistență disponibile la nivel național pentru victimele violenței de gen și a contribuit la prezentarea măsurilor care pot fi adoptate pentru creșterea siguranței în mediul online. Code for Romania este o organizație neguvernamentală, înființată în 2016 cu scopul de a rezolva probleme din societatea românească cu ajutorul tehnologiei. În cei peste trei ani de activitate, Code for Romania a adus împreună o comunitate de peste o mie de voluntari din IT, cercetare și UX, din țară și din diaspora, și a livrat zeci de soluții digitale viabile în colaborare atât cu societatea civilă, cât și cu instituții publice din România. Toate soluțiile Code for Romania sunt open source sub licență MPL 2.0, ceea ce înseamnă că oricare rezultat Code for Romania poate fi reutilizat și/sau replicat.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.168 de programe derulate de 745 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatiavodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.