Analiza — June 4, 2020 at 8:59 am

Drumul către o singură reţea Wi-Fi globală

by

Odată ce noul protocol Wi-Fi 6E s-a dovedit că are potenţialul de a genera o revoluţie în networking, alianţa globală WBA (Wireless Broadband Alliance) a invitat recent toate organizaţiile din ecosistemul Wi-Fi să devină parte a unei federaţii care să facă disponibilă tehnologia Wi-Fi la nivel global, federaţie botezată WBA OpenRoaming.

Wireless-Broadband-Alliance-releases-Wi-Fi-6Practic, WBA vizează, prin această invitaţie, să genereze experienţe fluide şi interoperabile de servicii Wi-Fi în cadrul ecosistemului wireless global prin activarea de colaborări între furnizori de servicii, firme de tehnologie şi restul organizaţiilor din interiorul ecosistemului wireless. În acest scop. WBA OpenRoaming este menită să ofere conectare automată şi securizată pentru miliarde de dispozitive în milioane de reţele locale Wi-Fi, cu ajutorul unei abordări de tip standardizare la nivel blobal prin eliminarea barierelor de conectivitate Wi-Fi de tip public-guest şi prin întărirea gradului de confort şi de securitate al întregului ecosistem wireless.

WBA susţine că OpenRoaming poate simplifica tehnologia Wi-Fi, similar modului în care telefonia mobilă a simplificat experienţa de roaming. Ca şi procedură, WBA susţine ideea că firmele care se alătură iniţiativei WBA OpenRoaming vor putea permite utilizatorilor finali să se conecteze automat la orice reţea Wi-Fi gestionată de un membru al federaţiei. Prin aceasta se susţine ideea creării unei lumi în care utilizatorii Wi-Fi vor putea trece de la o reţea la alta fără nevoia constantă de reînregistrare în reţea.

Cadrul de funcţionare şi standardele OpenRoaming se bazează pe câteva elemente cheie. Este vorba de o bază de date globală de reţele şi identităţi, descoperire dinamică a reţelei şi folosirea Wireless Roaming Intermediary Exchange (WRIX). Securitatea constă în infrastructura de chei publice şi politica RadSec de certificare, management şi servicii de brokeraj, în vreme ce automatizarea reţelei este facilitată de procedurile de automatizare roaming deja existente. WBA crede că OpenRoaming poate oferi oportunităţi de generare modele noi de afaceri şi servicii inovative. Cazurile de utilizare de bază pentru viitor se referă de la întreprinderi distribuite geografic la locaţii publice de concerte şi chiar viitoarele maşini autonome conectate ale viitorului.

WBA a anunţat deja că firmele care se alătură WBA OpenRoaming vor fi incluse într-o viitoare federaţie de furnizori de servicii de identitate şi reţea. Printre firmele care sprijină deja iniţiativa, conform WBA, se numără nume precum: Airmesh, AirTies, Aprecomm, American Tower, Aptilo, AT&T, Boingo Wireless, Broadcom Inc, Cisco, Cityroam, Comcast, Commscope, Deutsche Telekom, Eduroam, Eleven Software, GlobalReach Technology, Google, Hub One, Hughes Systique Corp, Intel Corporation, IT&E, m3connect, Nomosphere, Orange, Purple Wi-Fi, Samsung, Single Digits, Sun Global, Veniam, WifiCoin şi Zephyrte.

Citiți și:

Soluţii pentru nevoia critică de Wi-Fi

Wi-Fi 6 Plus, noua tehnologie Huawei, contribuie la dezvoltarea Ecosistemului IoT

Wi-Fi gratuit în peste 100 de autobuze oferit de Continental Sibiu prin Orange România