Studii — June 11, 2020 at 2:52 pm

Sfârșitul auto-izolării nu înseamnă sfârșitul singuratății

by

woman-with-a-stressful-look-at-a-man-holding-a-poster-with-3952186Noile cercetări au descoperit că europenii sufereau de singurătate cu mult înainte ca măsurile de distanțare cauzate de COVID-19 să intre în vigoare. Într-un studiu derulat de Kaspersky, patru din zece oameni (41%) care afirmă că s-au simțit singuri pe durata pandemiei, spun că s-au simțit, de fapt, mai puțin singuri sau la fel de singuri ca înainte. Cu restricțiile de distanțare socială din prezent, oamenii apelează la tehnologie pentru a rămâne conectați cu cei dragi și pentru a se simți mai puțin singuri pe durata pandemiei.

Întrucât mulți oameni și-au petrecut cea mai mare parte din timp acasă, pentru a respecta regulile de distanțare socială, ei au devenit mai dependenți de tehnologie. Aproape trei sferturi (72%) dintre români sunt de acord că tehnologia îi ajută să se simtă conectați cu prietenii sau membrii familiei care trăiesc departe, procentul ridicându-se la 75% când vine vorba de mileniali și la 78% în locuințele multi-generaționale. Acestea sunt gospodării în care oamenii locuiesc cu partenerul, copiii, părinții sau rudele în vârstă și îi pot ajuta cu orice problemă cu care se confruntă atunci când folosesc tehnologia.

Mai mult de jumătate (66%) din românii care au răspuns la chestionar sunt de acord că restricțiile sociale impuse ca urmare a COVID-19, i-au făcut să se familiarizeze cu tehnologia mai mult decât înainte. Procentajul se situează la 43% pentru mileniali și la 53% pentru cei care trăiesc în locuințe cu mai multe generații, arătând cum mai mult timp petrecut acasă a dus la o dependență crescută de tehnologie.

Psihoterapeutul și fondatorul Psyched, Kathleen Saxton, consideră că, în timp ce tehnologia îi ajută pe oameni în timpul pandemiei, singurătatea este cea mai mare epidemie care i-a afectat pe oameni până acum și aceasta va rămâne mult timp după actuala criză.

Ea spune: “Deși uneori suntem bulversați de tehnologia care ni se oferă, putem spune că am fost recunoscători că ne-a stat la dispoziție în ultimele luni. E evident că tehnologia nu va putea înlocui niciodată contactul uman, însă ea a mers într-o direcție care să reducă din singurătatea pe care am resimțit-o cu toții în această perioadă toridă. Poate că în curând o să vină roboții – dar poate că vor aduce cu ei mai multe beneficii decât ne imaginăm acum”.

Izolarea rezultată în urma pandemiei COVID-19 a avut un impact asupra sănătății mintale a oamenilor și a pus o presiune suplimentară pe toate zonele societății. Peste jumătate dintre europenii (53%) care s-au simțit singuri uneori în timpul crizei COVID-19, s-au simțit mai singuri decât înainte de aceasta.

Surprinzător, poate, Generația Z s-a dovedit a fi cel mai singuratic segment de vârstă. 68% dintre persoanele din această categorie de vârstă au recunoscut că s-au simțit singure cel puțin o parte din timp pe perioada auto-izolării (din aprilie 2020), comparativ cu doar 37% din Generația Tăcută.

În timp ce generațiile în vârstă sunt adesea desemnate drept prioritare de către guverne și comunități, pentru a se asigura că nu rămân izolate, tinerilor și celor de vârstă medie, le poate lipsi sprijinul de care au nevoie.

Cu toate acestea, în timp ce tehnologia se dovedește a fi cu siguranță un beneficiu, nu toată lumea se pricepe la ea pe cât și-ar dori. Jumătate (52%) dintre oamenii care spun că sunt singuri tot timpul, își doresc să fie mai încrezători în utilizarea tehnologiei, întrucât i-ar ajuta să se simtă mai puțin singuri.

“Nu cred că am mai văzut vreodată un proces de adopție în masă atât de rapid, în ceea ce privește tehnologia. De obicei, tehnologia tinde să fie introdusă în viețile noastre treptat, însă situația actuală, pandemică, a obligat oamenii care anterior se fereau de tehnologie să o includă în viața lor. Unele servicii, cum ar fi apelurile video sau cumpărăturile de alimente online, care în trecut erau folosite ocazional, au devenit acum esențiale. Deși e minunat că persoanele care se temeau sau respingeau cu totul tehnologia văd acum beneficiile ei, este important să conștientizăm că atitudinea oamenilor față de riscurile online este în continuare strâns legată de gradul lor de experiență directă, iar utilizatorii care sunt la început s-ar putea să nu înțeleagă la fel de bine riscurile la care se expun pe internet. Trebuie să ne asigurăm că ei rămân conectați în siguranță. Atunci când sunt utilizate în siguranță, instrumentele digitale, online, pe care le avem la dispoziție, pot oferi un remediu excelent împotriva singurătății”, spune David Emm, Principal Security Researcher la Kaspersky. “Suntem norocoși că putem rămâne conectați online în această perioadă și probabil că vom vedea că aceste obiceiuri continuă chiar și după ce măsurile de distanțare socială sunt eliminate. Este important să creăm obiceiuri online sigure de la bun început, pentru a ne asigura că nu vom fi victime ale infracțiunilor cibernetice într-un moment în care pandemia ne face să depindem mai mult de tehnologie.”

Mai multe concluzii din ultimele cercetări Kaspersky sunt disponibile în raportul online complet Găsește-ți tribul.

Întrucât tehnologia are un impact atât de mare în sprijinirea oamenilor care se simt singuri, Kaspersky ia măsuri pentru a permite acestora să rămână în siguranță online – mai ales în timpul pandemiei. Mai multe informații, inclusiv ghiduri privid protecția smartphone-ului și asigurarea vieții digitale, sunt disponibile pe blog-ul official Kaspersky.