Studii — July 22, 2020 at 2:24 pm

Inovația constantă este esențială pentru succesul pe termen lung

by

Companiile din domeniul tehnologiei, Apple, Alphabet și Amazon ocupă primele trei poziții în clasamentul celor mai inovatoare 50 de companii din lume în 2020, potrivit studiului realizat de compania de consultanță Boston Consulting Group (BCG), aflat la cea de-a 14-a ediție.

Pozițiile următoare în clasament sunt ocupate de Microsoft și Samsung. Compania chineză Huawei, aflată pe locul 6, înregistrează cea mai impresionantă creștere din clasament, în urcare cu 42 de locuri, succedată pe locul 7 de o altă companie chineză, Alibaba, care a urcat în acest an 16 locuri în clasament.

Topul celor mai inovatoare 50 de companii din lume, aflat la cea de-a 14-a ediție, este realizat în baza unui sondaj prin care sunt chestionați peste 2.500 de directori din industrii diferite, din întreaga lume, în perioada august – octombrie 2019.

Boston
Notă: Valorile dintre paranteze arată schimbările din clasament pentru anul 2019.

Notă: Valorile dintre paranteze arată schimbările din clasament pentru anul 2019.

Dimensiunea companiei a fost adesea văzută în mod greșit ca fiind un impediment în fața inovației. Realitatea este însă ca cele mai inovatoare companii din lume au devenit tot mai mari: veniturile unei companii „mici” din lista BCG din 2020 a celor mai inovatoare 50 de companii este de 30 de miliarde de dolari, în creștere cu peste 170% de la 11 miliarde USD (in dolari constanți) în primul nostru sondaj din 2005.

Mai mult de 40% din companiile mari (cu un venit de peste 1 miliard de dolari) au depășit cele două obstacole majore: lipsa de disciplină în alocarea resurselor și dificultatea de a crea o simbioză între organizație și strategia de inovare.

Este important de menționat faptul ca performanța companiilor inovative depășește în mod semnificativ media performanței celorlalte companii. O investiție de 100 de dolari în companiile dintr-un index bursier cu acoperire largă cum ar fi MCSI World Index în 2005 ar fi generat o valoare de 251 dolari la sfârșitul anului 2019. Aceiași 100 de dolari investiți în topul celor mai inovatoare companii din clasamentul BCG (re-evaluat anual) ar fi crescut la 327: cu 30% mai mult. În cei 14 ani in care a fost produs acest raport, cei mai buni inovatori au a depășit companiile din indicele MCSI World Index cu mai mult de 1 punct procentual pe an la creșterea vânzărilor și cu 2 puncte procentuale anual la rentabilitatea totală a acționarilor (Total Shareholder Return).

Cheia succesului este însă inovarea continuă – un exemplu anecdotic în acest sens este cel al cântecului Macarena, care a fost în topul a 15 clasamente muzicale globale în 1996 și a fost certificat ca platinum în șapte țări, dar a fost un succes unic. Trupa care l-a creat, Los del Rio, s-a descurcat bine în urma acestui hit, dar nu au mai ajuns niciodată atât de sus în topuri.

Dezvoltarea unui proces de inovare susținut nu este ușor de realizat: din totalul celor 162 de companii menționate încă de la prima ediție a clasamentului, doar 8 companii au reușit să prindă fiecare ediție a topului. Acestea sunt Apple, Alphabet, Amazon, HP, IBM, Microsoft, Samsung și Toyota. Alte companii care inovează constant sunt BMW și Cisco, figurând în 13 ediții ale clasamentului. În total, doar 20 de companii au avut mai mult de 10 apariții în top, în timp ce 48 de companii au apărut o singură dată.

Boston2Cercetarea din acest an dezvăluie un tipar nou și surprinzător: un număr semnificativ de respondenți au numit companiile asociate în mod tradițional cu o industrie diferită ca fiind lideri inovatori ai acelei industrii, cum ar fi Amazon în asistența medicală sau Alibaba în serviciile financiare. Într-o lume în care fiecare industrie devine într-o anumită măsură o industrie de tehnologie, depășirea granițelor tradiționale ale unei industrii devine un aspect foarte important.

Nu este întâmplător faptul ca deși cele mai inovative 50 de companii activează in numeroase domenii de activitate, primele 10 companii sunt companii din domeniul tehnologiei, in timp ce chiar si pentru companiile de pana la locul 25 care sunt focalizate pe alte domenii, tehnologia a jucat un rol esențial in procesul de inovație.

„Rezultatele studiului nostru din acest an arată că pentru a obține performanță pe termen lung este nevoie de o strategie de inovare constantă, de susținerea acesteia prin investiții și prin definirea unui sistem de inovare ușor de implementat dar care trece dincolo de granițele industriilor tradiționale. Inovația poate fi una din soluțiile repoziționării României din zona low-cost către cea cu valoare adăugată mai mare, construind cat mai mult pe baza competențelor industriei IT locale care este în creștere semnificativă de câțiva ani”, a declarat Bogdan Belciu, Partner BCG.

Raportul poate fi descărcat de aici.