Business — August 19, 2020 at 12:20 pm

Vara, sezon bun pentru IMM-uri

by

Growth success in 2020 concept. Businessman plan and increase of positive indicators in his business.Vara pare să fie un sezon roditor pentru IMM-urile locale, ce continuă să mențină trendul ascendent al cifrei de afaceri de la o lună la alta. Astfel, potrivit Barometrului SmartBill, la finalul lunii iulie creșterea înregistrată de companiile mici și mijlocii a fost de 10,67%, comparativ cu prima lună de vară. Practic, este cea de-a treia lună consecutivă de avans pozitiv, de la ridicarea stării de urgență și repornirea majorității sectoarelor industriale.

Potrivit platformei, ce monitorizează peste 20.000 de întreprinderi mici și mijlocii din toată țara, luna iulie a adus și o ușoară scădere în ceea ce privește valorile YoY. Dacă în luna iunie, IMM-urile se apropiaseră la doar 0,6 procente de valorile înregistrate în aceeași perioadă a anului 2019, acum Barometrul a înregistrat o diferență de -4,7%.

De altfel, anularea marilor evenimente culturale, de tipul festivalurilor de muzică și de film s-a resimțit în cazul industriei spectacolelor, culturale și recreative, ce a încheiat luna iulie cu -66% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Totuși, raportat la nivel lunar, toate industriile monitorizate au înregistrat valori pozitive în luna iulie. Românii par să fi redescoperit plăcerea agroturismului, astfel că sectorul de agricultură, silvicultură și pescuit are cel mai mare avans, de +115% față de luna iunie.

Tranzacțiile imobiliare sunt, de asemenea, în topul celor mai importante creșteri, cu +46%, în timp ce hotelurile și restaurantele care s-au adaptat noilor condiții de siguranță au reușit să treacă pe plus în a doua lună de vară: +25% față de iunie.

Sud-Vestul, Vestul și Sud-Estul României sunt regiunile cu cele mai importante creșteri în luna iulie, comparativ cu iunie: +31%, +27% și, respectiv, +26%.
Nord-Estul a înregistrat, de asemenea, un avans de 20%, Nord-Vestul de 16%, Sudul 12%, în timp ce în Centru creșterea este de doar 7%. Regiunea București-Ilfov este singura cu cifre nemodificate la nivel lunar, dar cu -4% year over year.