Transport/Travel — October 8, 2020 at 5:06 pm

Continental Timișoara, furnizor de soluții tehnologice pentru porturile din Hamburg și Koper

by

Fiind unul dintre cei 15 parteneri implicați în proiectul cu finanțare europeană 5G-LOGINNOV, Continental Timișoara va evalua și prezenta valoarea adăugată a tehnologiei 5G în logistică și operațiuni portuare prin asigurarea de soluții tehnologice profesioniste de utilizare pentru două din cele trei porturi incluse în proiect, mai exact pentru portul din Hamburg (Germania) și portul Luka Koper (Slovenia).

5G Loginnov„Continental, ca partener în acest proiect semnificativ 5G-LOGINNOV cu finanțare europeană H2020, va prezenta valoarea adăugată a tehnologiei 5G în operațiunile logistice din porturile Hamburg și Koper prin dezvoltarea și implementarea de dispozitive ce au ca scop colectarea și transmiterea datelor de la vehiculele ce operează în aceste porturi, numite și laboratoare de testare a noilor generații de tehnologii 5G. Dispozitivele IoT, dezvoltate în departamentul Continental Engineering Services din locația Automotive din Timișoara, vor permite vehiculelor, care anterior nu erau conectate, să facă parte dintr-o infrastructură mai mare și conectată. Echipa din Continental va implementa soluții tehnologice profesioniste de utilizare pentru porturile din Hamburg și Koper. Prin interesul și implicarea noastră în astfel de proiecte identificăm și oportunități ce vizează extinderea competențelor viitoare în ceea ce presupune domeniul IoT”, a menționat Dr. Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental Romania.

Noul proiect finanțat de Uniunea Europeană va oferi o serie de beneficii comunității expeditorilor europeni, furnizorilor de servicii logistice, furnizorilor de infrastructură de mobilitate, orașelor și autorităților publice. 5G-LOGINNOV va optimiza operațiunile și întreținerea porturilor din Hamburg, Koper și Atena, și a centrelor logistice datorită serviciilor de ultimă generație 5G.

Prin testarea și evaluarea serviciilor compatibile 5G, scopul este ca 5G-LOGINNOV să reducă în consecință emisiile, să sincronizeze 5G în abordări „inteligente” de gestionare, direcționare și optimizare în zonele portuare, precum și să asigure o infrastructură de partajare a informațiilor.

Proiectul va susține și va contribui la apariția standardelor globale de sisteme de operare a porturilor și a generației următoare de centre logistice pentru tehnologia 5G asigurând interoperabilitatea, deschiderea platformei și armonizarea operațiunilor în jurul viitoarelor coridoare transfrontaliere logistice 5G.