Productie — October 30, 2020 at 2:46 pm

Acces optim la tehnologie inteligentă, cu Wilo-Smart Connect

by

Soluțiile Wilo de conectare inteligentă pentru un viitor mai simplu, mai flexibil, digitalizat

Consultant is using tablet in cityscapeInteligente, eficiente energetic și durabile – acestea sunt atributele pompelor de înaltă tehnologie cu care Wilo face înconjurul lumii, pentru un viitor al zonelor urbane sigure, conectate și în armonie cu natura și oamenii.

Calitatea de producător premium în domeniul pompelor şi sistemelor de pompare pentru instalaţiile de încălzire, climatizare şi răcire, alimentării cu apă şi evacuării apei uzate și-o asigură nu numai prin pompele propriu-zise, înalt tehnologizate, care prezintă uşurinţă în utilizare şi eficienţă energetică, ci și prin soluțiile digitale care le însoțesc, atât de necesare pentru o implementare facilă și monitorizare optimă.

Una dintre aplicațiile de mare ajutor cu care Grupul Wilo contribuie la configurarea corectă și controlul complet a sistemelor de pompare este Wilo-Assistant, cu o nouă funcționalitate pentru o mai bună conectivitate: Wilo-Smart Connect.

Digitalizare WILOCu aceasta, instalatorii, tehnicienii și proiectanții pot accesa, monitoriza și controla datele operate de pompa Wilo în timp real, gratuit, fără a fi necesară o conexiune activă la Internet. Instalatorii lucrează de multe ori în subsoluri sau camere tehnice unde accesibilitatea ar putea pune probleme; dar nu și cu Wilo-Smart Connect. Suntem în era internetului de mare viteză, iar performanța se susține prin felul în care soluțiile pe care le avem la îndemână fac față tuturor provocărilor.

Cu Wilo-Smart Connect, tehnicienii pot controla la distanță Wilo-Stratos MAXO, Wilo-Stratos, Wilo-Stratos GIGA, Wilo-CronoLine IL-E, Wilo-VeroLine IP-E și Wilo-Helix VE. Funcționalitățile includ citirea parametrilor produselor Wilo, stocarea, transferul și generarea documentației produselor comandate, precum și vizualizarea statisticilor, care să ajute în monitorizare și raportare.

Wilo_Smart_Connect_3Importanța acestei funcționalități este dată și de faptul că permite conectarea cu pompele greu accesibile după instalare și că monitorizarea devine un proces facil și rapid.

Wilo_Smart_Connect_1De exemplu, pompele Wilo-Stratos MAXO au fost utilizate în proiecte de amploare în 2020: Stadionul Arcul de Triumf din București, de pe care vom urmări în 2021 elita fotbalului jucând în cadrul Campionatului Mondial de Fotbal U19, Sala Polivalentă Oradea, menită să pună Oradea pe harta competițiilor sportive și culturale de renume național și internațional, având o capacitate impresionantă de peste 5000 de locuri, precum și Record Park, proiectul imobiliar „unicorn în România”, care reprezintă un mix unic incluzând zone comerciale, de birouri și o componentă rezidențială, ancorate de o clădire istorică care va fi conservată și transformată într-un spațiu versatil pentru artă, tehnologie și spații de birouri de tip co-working din Cluj-Napoca. Pompele Wilo-Stratos MAXO sunt parte integrantă din sistemul inteligent de management al apei pentru noul sediu al companiei în România, clădirea inteligentă care va funcționa ca Hub Regional, de unde operațiunile vor fi gestionate pentru 10 țări din Europa de Est.

Wilo-Smart Connect este o funcționalitate inclusă în noua aplicație Wilo-Assistant, disponibilă pentru descărcare în Google Play și în App Store.

Descoperă inițiativele de digitalizare ale Wilo România și noutățile despre sistemele de pompare ale Wilo pe wilo.com/ro.