Evenimente — November 26, 2020 at 5:04 pm

Hackathon4Health 2020, a patra ediție a hackathonului pe teme de sanatate

by

Johnson & Johnson România, alături de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București (UMFCD) prin Centrul de Inovație și e-Health și Asociația Societatea Studenților în Medicina din București, anunță organizarea celei de-a patra ediții a Hackathon4Health.

Hackathon4HealthPentru al patrulea an consecutiv, partenerii strategici ai proiectului sunt Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania).

Evenimentul va avea loc în perioada 11-13 decembrie, în format digital, și va aduce laolaltă experți în domeniul sănătății, reprezentanți ai autorităților, furnizorilor de servicii medicale și spitalicești, mediul academic și business, studenți la facultatea de medicină și la alte facultăți de interes, specialiști în domeniul tehnic și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți pentru a dezvolta pe parcursul celor două zile, soluții digitale inovatoare menite să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în România şi dezvoltarea ecosistemului de digitalizare în sănătate la nivel național.

Temele propuse participanților pentru această ediție sunt:
• Prevenţia şi tratamentul pacienţilor în specializările oncologie, hematologie, imunologie și scleroză multiplă
• Sănătatea mintală şi îmbunătăţirea calităţii vieţii
• Dispozitive medicale ale viitorului
• Managementul și urmărirea pacientului de la diagnostic și tratament în timpul și după pandemia Covid-19.

Hackathon4Health 2020 a devenit un catalizator pentru idei inovatoare și reunește pasionații de tehnologie, mediul academic, antreprenori, pacienți și profesioniști din domeniul sănătății. Soluțiile digitale dezvoltate în ultimele trei ediții sunt un motor important pentru transformarea digitală a sănătății în România și ne bucurăm că la Johnson & Johnson România, împreună cu partenerii noștri, creăm în mod constant soluții pentru inovație și dezvoltare”, declară Sévan Kaloustian, Managing Director al Janssen, compania farmaceutică a Johnson & Johnson în România.

Evenimentul inițiat de Johnson& Johnson Romania este implementat anul acesta în colaborare  cu Universitatea  de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București (UMFCD) prin Centrul de Inovație și eHealth, cu care compania Johnson & Johnson România a semnat recent un parteneriat în domeniul e-Health, și Asociația Societatea Studenților în Medicina din București.

„Să aibă șansa să lucreze la un proiect cu impact real în sănătate și să beneficieze de consilierea și ghidajul profesionist al unor specialiști atât în domeniul medical, cât și în domeniul tehnologic– consider că sunt avantaje extraordinare pentru un student la medicină și, în plus, vor contribui semnificativ la dezvoltarea lor viitoare ca profesioniști și ca actori importanți în sectorul de sănătate. Felicit și susțin acest demers al companiei Johnson & Johnson România cu atât mai mult cu cât, anul acesta, am resimțit din plin nevoia digitalizării în sănătate și educație ca doi piloni importanți pentru funcționarea societății”, apreciază Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, Prof. Dr. Viorel Jinga.

Evenimentul se va desfășura live pe o platformă digitală dedicată, pe parcursul a două zile, timp în care participanții vor lucra în echipe și vor beneficia de ajutor din partea mentorilor, experți și profesioniști în domeniul sănătății, IT&C, academic, antreprenorial și reprezentanți ai autorităților din România, în tot ceea ce privește zona de informație medicală, acces și sistem de sănătate, dar și suport tehnic pentru implementarea soluțiilor. La finalul celor două zile de lucru, echipele își vor prezenta proiectele și, în urma procesului de jurizare, vor fi alese 3 proiecte câștigătoare care vor primi din partea companiei Johnson & Johnson o finanţare pre-seed în valoare de 5.000 USD și mentorat pentru o perioadă de 6 luni de zile din partea companiei și a Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București (UMFCD) prin Centrul de Inovație și eHealth. În urma celor 3 ediții anterioare, au fost alese 9 echipe câștigătoare ale căror soluții inovatoare pentru sănătate au fost deja lansate spre utilizare sau sunt în stadii avansate de implementare.