Analiza — December 17, 2020 at 2:05 pm

2020 devine anul aplicaţiilor mobile de colaborare

by

pexels-photomix-company-887751Un recent studiu elaborat de firma de analiză AppAnnie, specializată în domeniul comunicaţiilor, arată că soluţiile de conferinţă online au devenit principala zonă de interes pentru utilizatori în acest an. Studiul a cercetat care au fost cele mai descărcate aplicaţii mobile în 2020 şi la evoluţia numărului de utilizatori activi până la finele lunii noiembrie. Deloc surprinzător, studiul a descoperit că nivelul cheltuielilor cu aplicaţii mobile şi cu jocuri a atins un nou nivel record, atât în mediul iOS, cât şi în Google Play.

Dacă la nivel mondial circa 65 de cenţi din fiecare dolar cheltuit continuă să se ducă înspre iOS, cheltuielile din mediul Google Play sunt estimate să atingă o creştere de 30% la finele acestui an. Creşterea a fost atribuită de autorii studiului noilor dispozitive competitive Android şi creşterii bazei de dispozitive folosite.

Pentru iOS, principalele pieţe de creştere sunt Statele Unite, Japonia şi Marea Britanie. Pentru mediul Google Play, principalele pieţe de creştere s-au dovedit a fi Statele Unite, Coreea de Sud şi Germania, ultimele două întrecând pieţe precum Japonia şi Marea Britanie.

Firma de analiză spune că pe măsură ce pandemia sanitară a cuprins întreaga lume, a afectat economii şi a transformat rutinele de viaţă, tot mai multă lume, indiferent de sector, s-a axat pe mobilitate pentru a interacţiona, a munci, a învăţa, a se juca şi chiar a evada dintr-un orizont înfricoşător. Calculele efectuate arată că pandemia a accelerat adopţia mobilităţii cu doi sau trei ani. Iar cele mai mari zone de creştere au fost cele de jocuri şi afaceri în mediul Google Play şi de jocuri, afaceri şi utilităţi în mediul iOS.

La nivel de ţări, India, Brazilia şi Indonezia au contribuit cel mai mult la creşterea descărcărilor din Google Play, în vreme ce Statele Unite, Japonia şi Arabia Saudită au înregistrat cele mai multe descărcări de aplicaţii în mediul iOS. Ca şi timp petrecut cu aplicaţiile mobile, studiul AppAnnie a descoperit că zona de business a cunoscut o fabuloasă creştere anuală de 200%, alimentată în special de instrumente de colaborare şi conferinţă precum Zoom Cloud Meetings şi Google Meet.

Pentru 2021, firma de analiză se aşteaptă ca cererea de aplicaţii mobile să rămână la cote ridicate, mai ales că tendinţa firmelor este de a accelera implementarea de politici ale lucrului la distanţă. Până la o vaccinare în masă anti-covid, zona de mobilitate va rămâne, conform firmei de analiză, elementul central de conectivitate în cadrul noii normalităţi.