Retail / Horeca — December 21, 2020 at 1:10 pm

Flanco oferă cele mai multe modalități de creditare și de livrare a produselor

by
Dragos Sirbu CEO Flanco
Dragoș Sîrbu, CEO Flanco

Flanco Retail oferă clienților posibilitatea de a achita cumpărăturile în trei sau patru rate, cu dobândă anuală efectivă 0% (DAE 0%), în contextul în care ponderea creditului online, în total, crește cu peste 180% în prima parte a lui decembrie 2020, comparativ cu decembrie 2019.

„Având în vedere contextul de piață actual, în care serviciile online au importanță din ce în ce mai mare, fie că este vorba de servicii financiare sau logistice, ne propunem să dezvoltăm cât mai multe opțiuni de creditare și oferte financiare, astfel încât clienții să poată cumpăra ce își doresc”, declară Dragoș Sîrbu, CEO Flanco. „De la finalul trimestrului al III-lea și pe tot parcursul trimestrului actual, ne-am concentrat pe a lansa servicii de creditare, gândite în așa fel încât să acopere toate segmentele de public, acest lucru plasându-ne în topul companiilor cu cele mai multe oferte financiare pentru clienți. În prezent avem nu mai puțin de 4 metode prin care se pot accesa credite dedicate clienților online”, adaugă Dragoș.

În magazinele fizice, prin cea mai recentă aplicație, Electro-Credit, Flanco oferă clienților acces la mai mulți parteneri financiari, în funcție de profiul economic al acestora. Acest lucru eficientizează procesul de accesare a unui credit, clienții putând alege în cunoștință de cauză, într-un timp foarte scurt.

„Ne-am dorit să creăm o aplicație rapidă de creditare și în magazinele fizice, simultan cu cele pentru magazinul online. Am vrut să le oferim clienților noștri posibilitatea de a-și permite ce este mai bun, prin accesarea unor metode personalizate de plată a ratelor, indiferent cum aleg să cumpere de la noi, de pe site sau din magazin”, declară Oana Făurescu, Manager Servicii Financiare Flanco.

Creditul online este caracterizat de rapiditate – cererea fiind procesată în doar câteva secunde, siguranță – întrucât clientul folosește propriul card de salariu sau de debit, fără a fi nevoie de deschiderea unui alt card, simplitate – creditele se pot accesa fără a fi necesar buletinul sau adeverința de venit și personalizare – clienții putând achita cumpărăturile în funcție de nevoile lor, în trei sau patru rate, cu DAE 0%.

Pe lângă serviciile de creditare, Flanco pune la dispoziția clienților și servicii logistice diverse. Astfel, aceștia pot să comande produsul online și să-l ridice din cel mai apropiat magazin Flanco, să comande produsul online și să îl ridice dintr-unul din cele peste 600 EasyBox uri, la orice oră doresc, fără a fi condiționați de timp sau de itinerariul curierului sau să aleagă serviciul de livrare programată, prin intermediul căruia pot alege ziua în care urmează să primească produsul comandat online, pe Flanco.ro, dar și intervalul orar în care curierul face livrarea, fără ca asta să implice costuri suplimentare.

„Mai ales în perioada sărbătorilor este important să le oferim clienților noștri mai multe metode prin care aceștia le pot face cadouri celor dragi și, în același timp, se pot proteja și pot evita aglomerația specifică acestei perioade”, declară Cătălin Cîrnaru, Director de Logistică Flanco. „Facem eforturi ca toate comenzile online să fie livrate rapid, dar și ca fluxul de cumpărături din magazine să fie fluid”, adaugă Cătălin.