Studii — January 13, 2021 at 2:55 pm

Autosuficient: personalul din companiile mici are nevoie de sprijinul angajatorilor mai puțin decât cel din firmele mai mari

by

Potrivit unui sondaj recent realizat de Kaspersky, persoanele care lucrează în companii cu mai puțin de 50 de angajați, în medie, au nevoie de mai puțin sprijin din partea angajatorilor atunci când lucrează la distanță, comparativ cu personalul din companiile mai mari. Sprijinul emoțional sau psihologic este o excepție.         

Pandemia COVID-19 a afectat multe companii, dar organizațiile mici au suferit mai mult decât altele. Potrivit numeroaselor descoperiri ale cercetărilor, în unele țări, schimbările produse în urma pandemiei au avut un impact negativ pentru aproape 90% dintre companiile mici, efectele incluzând scăderea producției, a vânzărilor și veniturilor sau chiar închiderea completă a afacerilor. În companiile cu doisprezece sau mai puțini oameni, modul în care angajații depășesc aceste provocări poate avea un impact foarte mare asupra stării întregii afaceri. Prin urmare, este important ca liderii să monitorizeze modul în care se simt angajații și să supravegheze consecințele pe care această perioadă le poate avea asupra afacerii lor.

Ultimul sondaj realizat de Kaspersky a arătat că cel mai mare decalaj în ceea ce privește așteptările legate de sprijinul oferit de angajatori se observă în ajutorul social și în beneficiile suplimentare, cum ar fi acoperirea facturilor de internet sau de telefonie. 41% dintre angajații companiilor mici ar dori mai mult sprijin din acest punct de vedere, în comparație cu 47% dintre cei care lucrează în companii mijlocii. Același tipar este valabil și pentru suportul tehnologic necesar, cum ar fi furnizarea echipamentelor și instrumentelor IT potrivite (35% față de 41%). Acest lucru se poate datora faptului că oamenii din organizațiile mici își amenajează mai des propriul mediu de lucru acasă, sunt obișnuiți să utilizeze dispozitive personale pentru muncă și să aibă grijă de accesul la serviciile de muncă.

Sprijinul emoțional sau psihologic este necesar în aproape aceeași măsură pentru toate companiile: 23% în cadrul organizațiilor mici și 25% în cele mai mari. Impactul COVID-19 nu a afectat doar munca și viața de zi cu zi a oamenilor, ci a provocat, de asemenea, anxietate pentru propria sănătate și a celor dragi, precum și optimism general pentru viitor. Deci, sprijinul pentru menținerea sănătății mintale poate fi semnificativ pentru orice angajat.

Imagine1
Graficul 1: De ce formă de sprijin ar dori angajații să beneficieze mai mult din partea angajatorilor

„Oamenii care au experiență de lucru în organizații mici sunt independenți într-o mai mare măsură în noua realitate de desfășurare a activităților profesionale, iar acest lucru a ajutat organizațiile să își concentreze toate resursele asupra supraviețuirii. Cu toate acestea, pentru a menține ridicate nivelul de productivitate și moralul angajaților, este încă important să vă asigurați că personalul are tot ceea ce este necesar pentru a-și desfășura munca. Când vine vorba de configurarea tehnologiei, angajații au nevoie de ajutor pentru a utiliza programele IT în siguranță, chiar dacă lucrează de pe laptop-uri personale și gestionează accesul la toate serviciile web pe cont propriu”, spune Ivan Salikhov, Product Manager, SMB Products la Kaspersky.

Pentru a facilita angajaților condiții optime de muncă la distanță, Kaspersky recomandă următoarele acțiuni:

• Comunicarea deschisă și onestă este crucială pentru angajați, deoarece aceștia caută indicii de la managerii lor despre cum să reacționeze la situații de criză. Organizați sesiuni de tipul „Ask Me Anything” cu persoanele de la conducerea companiei, astfel încât să poată vorbi cu angajații despre modul în care afacerea dumneavoastră va continua să funcționeze în noile circumstanțe.
• Aplicați sondaje pentru a înțelege starea emoțională a angajaților dumneavoastră, volumul lor de muncă, dacă au tot ce au nevoie pentru lucrul la distanță și dacă le sunt clare procedurile de lucru. Asta oferă o mai bună înțelegere a circumstanțelor specifice în care se află astăzi și vă ajută la luarea unor decizii mai echilibrate.
• Ajutați-vă angajații să gestioneze supraîncărcarea cu informații și sentimentul de a fi copleșiți în acest moment incert. Păstrați-vă echipele la curent cu evenimentele recente și situația actuală, dar și cu modalități de a ne menține în siguranță și sănătoși.
• Creați canale de comunicare online, la nivelul departamentelor de HR și IT, astfel încât toată lumea să își poată rezolva cu ușurință problemele. Oferiți îndrumări pentru toți angajații cu privire la modul de lucru la distanță și utilizarea anumitor programe software. Acest lucru se poate face prin webinarii sau apeluri de grup.
• Educați angajații să utilizeze practicile de securitate de bază atunci când lucrează de la distanță, cum ar fi evitarea situațiilor de a deveni victima phishing-ului pe web sau cum să gestioneze eficient și sigur conturile și parolele. Kaspersky și Area9 Lyceum au creat un curs gratuit pentru a ajuta personalul să lucreze în siguranță de acasă.
• Adoptați o soluție de securitate bazată pe cloud. Chiar și companiile mici ar trebui să se protejeze împotriva amenințărilor cibernetice, indiferent dacă angajații lucrează pe dispozitive corporative sau personale. Kaspersky Small Office Security poate fi instalat de la distanță și gestionat din cloud; nu necesită mult timp, resurse sau cunoștințe specifice pentru implementare și gestionare.

Raportul complet, „Securing the Future of Work”, este disponibil aici.