Securitate — January 27, 2021 at 9:50 am

Securitate pentru echipamente de business prin Bitdefender GravityZone Cloud MSP Security

by

image003Orange Business Services introduce în suita sa de soluții de securitate cibernetică pentru IMM-uri și companii mari Bitdefender GravityZone Cloud MSP Security, o soluție integrată de protecție pentru mediile de lucru fizice (desktop-uri, laptop-uri, servere), virtuale (mașinile virtuale din cloud) și hibride.

Bitdefender GravityZone Cloud MSP Security poate fi activat cu sau fără perioadă contractuală, iar facturarea se face pe baza consumului lunar de licențe și a opțiunilor activate.

Licența de bază, Bitdefender Agent, oferă protecție anti-malware și antivirus, protecție împotriva exploatărilor de securitate, analiză de risc și monitorizare continuă a proceselor. Pentru o protecție cât mai bună, aceasta poate fi completată cu opțiuni adiționale, precum protecție avansată, securitate pentru e-mail sau gestionarea automată a actualizărilor aplicațiilor de securitate pentru toate mediile de lucru deținute, în funcție de nevoile fiecărui business.

Serviciul este ușor de utilizat și de către persoane mai puțin tehnice, permite o implementare rapidă chiar și de la distanță, iar administrarea licențelor și alertelor se realizează centralizat printr-o consolă unică. De asemenea, Orange Business Services oferă și servicii dedicate de consultanță pentru implementarea soluției Bitdefender GravityZone Cloud MSP Security.

„În contextul în care activitatea companiilor în mediul digital s-a intensificat într-un timp foarte scurt, iar provocările ce țin de securitatea cibernetică au crescut semnificativ în ultimul an, Bitdefender GravityZone Cloud MSP Security vine să completeze oferta de servicii Orange Business Services pentru o extra-siguranță oferită companiilor mici și mari deopotrivă. Mai mult ca în alți ani, companiile au nevoie acum de flexibilitate și modularitate, de opțiunea de a plăti exact ce folosesc și, mai important, serviciile de care au nevoie. Asta se poate schimba de la lună la lună, iar Bitdefender GravityZone Cloud MSP Security se pliază perfect pe un mediu de business dinamic”, a declarat Florin Popa, Business to Business Director Orange România.

„Bitdefender și Orange au o preocupare permanentă pentru inovație și pentru adoptarea unor tehnologii noi. Prin acest parteneriat, clienții Orange vor avea acces la cele mai inovatoare tehnologii de securitate, într-un context în care resursele companiilor, alocate securității IT, sunt deja limitate, iar riscurile cibernetice devin de la o zi la alta din ce în ce mai mari”, spune Alina Drăgănescu, Senior Director, MSP and SMB Security la Bitdefender.

Bitdefender GravityZone Cloud MSP Security permite oprirea amenințărilor cibernetice într-un mod mai eficient, datorită setului extins de tehnologii de reducere a  suprafeței de atac, de prevenție și detecție și machine learning, perfecționate timp de mai bine de 13 ani cu date de la peste 500 de milioane de dispozitive. Astfel, Bitdefender demonstrează constant o eficiență superioară altor soluții de protecție în cadrul testărilor realizate de către organizații independente specializate în domeniul securității.

Soluția dezvoltată de Bitdefender este complementară Business Internet Security de la Orange Business Services, care oferă protecție la nivel de rețea și un mediu de lucru sigur pentru angajați și vizitatori, la sediu sau la biroul de acasă.

Mai multe informaţii pot fi găsite în pagina dedicată serviciului: oran.ge/bitdefender-gravityzone-cloud-msp-security