Transport/Travel — March 10, 2021 at 3:32 pm

GEFCO semnează un parteneriat cu Polestar pentru livrarea de mașini la domiciliu în China

by

Polestar Home Delivery Service webGEFCO, lider mondial în soluții complexe pentru lanțul de aprovizionare și lider european în logistica auto, a semnat un parteneriat cu Polestar, o marcă premium de mașini electrice, pentru a livra la domiciliu autoturisme clienților din Shanghai și Beijing. Moveecar, un brand GEFCO axat pe managementul vehiculelor, conduce această nouă relație de business.

„Suntem foarte încântați că am fost aleși de Polestar în China”, a comentat Laurent Sik, directorul general al GEFCO China. „Polestar permite personalizarea experienței de client de vehicul electric, iar noi suntem încântați să facem parte din acest proces. Cu serviciile Moveecar, Polestar oferă clienților libertatea de a alege unde și când vor să fie livrat vehiculul lor, fără a fi nevoie să meargă la magazin”.

Polestar este marca independentă suedeză de autovehicule electrice performante, fondată de Volvo Cars și Geely Holding. Înființată în 2017, Polestar se bucură de sinergii tehnologice și de inginerie cu Volvo Cars și, ca urmare, beneficiază de economii de costuri semnificative.

„Cu soluția logistică inovatoare de la GEFCO, conducem noua tendință în serviciul de livrare a mașinilor”, a declarat Gao Hong, președintele Polestar China. „Un început al acestei călătorii alături de Polestar, livrarea la domiciliu construiește o legătură emoțională între Polestar și clienți.”

„GEFCO a fost un partener logistic de lungă durată în serviciile de logistică a vehiculelor finite pentru companiile Grupului din Europa și China. Livrarea mașinilor Polestar la casele clienților va contribui la experiența fără complicații, pe care o oferim, iar pentru acest obiectiv avem nevoie de parteneri logistici capabili, care au competența și echipamentele necesare”, a declarat David Pansinger, directorul general SCM la Polestar.

GEFCO a mobilizat o flotă de camioane pentru a asigura livrarea la domiciliu a mașinilor electrice Polestar în cele două orașe. Beneficiind de servicii complete de urmărire a livrării, clienții sunt anunțați în timp real care este momentul în care ar putea primi livrarea. GEFCO lucrează, de asemenea, cu Polestar pentru a gestiona servicii de compound management, pe termen scurt, pentru vehicululele finite. Acest nou contract se bazează pe relația pe care GEFCO a dezvoltat-o cu Volvo, din 2016, pentru transportul vehiculelor finite din Europa către China.