Internet/Telecom — March 29, 2021 at 7:02 pm

Xiaomi Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite: Telefoane inteligente ultra-slim fără compromisuri

by

Xiaomi și-a extins astăzi seria de telefoane Mi 11 cu  noile modele – Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite. Disponibile atât în varianta 5G cât și 4G, acestea oferă avantajele unor telefoane inteligente de top cu design elegant, foarte ușoare, perfecte pentru utilizatorii care își doresc un smartphone high end, la un preț rezonabil.

Mi 11 Lite 4GExperimentează diferența cu ecran AMOLED TrueColor

Dotate cu ecran AMOLED DotDisplay de 6.55”, cu suport TrueColor 10-bit, Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite au capacitatea de a reda 1,07 miliarde culori uluitoare – de 64 de ori mai multe în comparație cu modelele anterioare. Acest lucru permite o gradare mai fină a culorilor și o tranziție mai naturală între nuanțe. Astfel, inexactitatea culorilor este mai mică, zgomotul și petele de pe imagine mai reduse, indiferent de unghiul din care este privit ecranul.

Datorită gamei de culori DCI-P3, performanța culorilor este optimizată, iar dispozitivul oferă o precizie ridicată și retenția nuanțelor. Imaginea este uimitor de vie, foarte apropiată de realitate. În plus, Mi 11 Lite 5G are HDR10+, care permite crearea unei imagini mai dinamice, cu un contrast mai clar, pentru o experiență de vizionare mai realistă.

Calitatea uimitoare a imaginilor Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite este însoțită de un sunet la fel de intens. Echipate cu difuzoare duale și certificate cu Hi-Res Audio și Hi-Res Audio Wireless, atât Mi 11 Lite 5G, cât și Mi 11 Lite oferă o experiență de ascultare excepțională, cu un sunet cu adevărat captivant.

Ecranul Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite este la fel de impresionant și din punct de vedere al ratei de refresh de 90Hz, dar și al ratei de răspuns de 240Hz.

Performanță de nivel flagship

Mi 11 Lite 5G este primul telefon din lume dotat cu noul procesor Qualcomm® SnapdragonTM 780G 5G. Acesta oferă mai multă putere, mai multă viteză și o fiabilitate mai mare, datorită construcției pe 5nm și tehnologiei LiquidCool. Mi 11 Lite este echipat cu procesor Qualcomm® SnapdragonTM 732G, cu tehnologie de fabricație pe 8nm și LiquidCool, care garantează că dispozitivul rămâne la performanțele sale maxime chiar și în timpul unei utilizări de lungă durată, cum ar fi sesiunile lungi de gaming.

Echipate cu baterii de 4,250mAh și încărcare rapidă la 33W, Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite sunt alimentate pentru întreaga zi întreagă și chiar mai multe zile de utilizare.1

Continuarea tradiției camerei foto cu cea mai bună performanță din categoria sa

Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite duc mai departe angajamentul Xiaomi de a inova și a le oferi utilizatorilor cea mai bună tehnologie de fotografiere disponibilă. Configurate cu un setup triplu de camere, cu o camera principală de 64MP și senzor de 1/1.97”, Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite oferă o experiență remarcabilă, care permite oricărui utilizator să realizeze fotografii și clipuri video la cel mai înalt nivel, cu efort minim. O cameră ultra-wide de 8MP și o cameră telemacro de 5MP completează setupul de camere.

Atât camera wide cât și camera frontală ((20MP la Mi 11 Lite 5G și 16MP la Mi 11 Lite)  au fost optimizate pentru condiții de luminozitate redusă cu Night Mode. Utilizatorii pot face fotografii uimitoare cu apusuri de soare, pot surprinde peisaje urbane pe timp de noapte sau să pot realiza selfie-uri pe timp de noapte cu luminozitate mai mare, contrast mai clar și mai multe detalii.

Design uimitor și confort la utilizare

Mi 11 Lite 5G are o grosime de doar 6,81 mm și o greutate de doar 159g. Camera frontală este de tip punch-hole atât la Mi 11 Lite 5G, cât și la Mi 11 Lite. Cele două modele au rame ultra-subțiri de  1.88mm, pe partea de sus și pe laterale, pentru a le oferi utilizatorilor un ecran cât mai mare. Protejate de Corning®️ Gorilla®️ Glass 6 și Corning® Gorilla® Glass 5, Mi 11 Lite 5G și Mi 11 Lite sunt construite pentru a rezista la daunele provocate de zgârieturile  și accidentele zilnice.

Destinat tinerei generații, Mi 11 Lite 5G oferă variante de culori fresh, printre care se numără Truffle Black, Mint Green și Citrus Yellow. Mi 11 Lite vine cu propriile sale opțiuni de culori distractive, printre care Boba Black, Bubblegum Blue și Peach Pink.

Începând de la prețul recomandat de vânzare de 369 euro, Mi 11 Lite 5G va fi disponibil în două variante, 6GB+128GB și 8GB+128GB.

Mi 11 Lite va fi disponibil în variantele 6GB+64GB și 6GB+128GB, începând de la prețul recomandat de vânzare de 299 euro.

Prețurile și disponibilitatea la nivel local vor fi anunțate în curând.