Guvernare/Licitatii, Networking — April 16, 2021 at 9:30 am

Sisteme de supraveghere IP în aplicaţii guvernamentale

by

ATI IPO recentă postare pe site-ul firmei Allied Telesis, unul din cei mai importanţi producători mondiali de soluţii inteligente de networking, atrage atenţia asupra pericolelor care ameninţă din ce în ce mai mult zona autorităţilor publice ca urmare a intensificării atacurilor de natură criminală. În acest context, firma pune accentul pe noile evoluţii ale sistemelor de supraveghere IP ca o soluţie eficientă de protecţie.

Există, în opinia Allied Telesis, trei motive importante pentru care organizaţiile din domeniul public ar trebui să acorde o mai mare atenţie unor astfel de sisteme.

Astfel, cu ajutorul unui sistem de supraveghere video bazat pe IP, echipele de asigurare a securităţii pot vedea evenimentele şi le pot înregistra la un nivel ridicat de calitate chiar şi de la distanţă şi în timp real. Acest fapt ajută la centralizarea controlului asupra locaţiilor multiple, ceea ce duce la reducerea poverii administrative pentru departamentele guvernamentale, adesea aflate permanent în lipsă de personal cu bune abilităţi în acest sens.

Al doilea motiv este legat de stocarea şi capabilităţile mai bune ale unor astfel de sisteme. Dată ca exemplu, stocarea de imagini şi date, o mare consumatoare de resurse, poate fi acum efectuată în cloud, o opţiune care devine din ce în ce mai populară din pricina avantajelor. La rândul ei, scalabilitatea devine practic nelimitată în cazul unor astfel de sisteme, deoarece acestea pot fi configurate şi extinse pentru orice fel de nevoi de supraveghere.

Al treilea motiv important este legat de posibilităţile de integrare ale unor astfel de sisteme cu aplicaţii multiple de securitate cum sunt controlul accesului, alarma în caz de intruziune, managementul vizitatorilor etc. În plus, inteligenţa incorporată în dispozitivele din astfel de sisteme poate fi lesne valorificată pentru a monitoriza, înregistra, verifica, interpreta, arhiva şi refolosi datele culese de pe teren. Mai mult, tehnologii avansate de tip analytics, cum sunt detectarea facială sau urmărirea oamenilor pot fi de mare ajutor la întărirea securităţii oricărei facilităţi publice.