Analiza — April 20, 2021 at 2:52 pm

Temeri legate de revenirea la “obiceiurile vechi”

by

Rezultatele unui studiu efectuat de britanicii de la The Workforce Institute în 11 ţări europene, la care au luat parte peste 4000 de angajaţi, arată că, în ciuda beneficiilor evidente ale noilor tehnologii implementate de organizaţii în pandemia sanitară, mulţi angajaţi se tem că firmele la care lucrează vor reveni la modalităţi vechi de lucru imediat ce restricţiile sanitare vor fi ridicate.

Hipster manager in cafe, working on laptop by windowStudiul arată că 38% din respondenţi cred că angajatorii vor reveni la vechile obiceiuri de lucru cât de curând. Iar asta vine în contextul în care 60% dintre ei ar prefera ca tehnologiile adoptate în cursul pandemiei să fie păstrate.

Căutând să afle mai în detaliu care sunt beneficiile create de aceste tehnologii, realizatorii studiului au descoperit că printre acestea se numără experienţele mai bune pentru clienţi şi angajaţi, precum şi îmbunătăţirea procesului de luare de decizii. Iar astfel de avantaje au devenit posibile prin creşterea folosirii de aplicaţii mobile şi de soluţii self-service.

Chiar dacă cei mai mulţi angajaţi sunt mulţumiţi de viteza şi eficienţa cu care firmele au adoptat noi tehnologii fiind confruntate cu dezastrul, o mare parte a lor consideră că astfel de schimbări ar fi trebuit să fie efectuate cu mai multă vreme înainte. „Pandemia Covid-19 a răsturnat universul muncii cu fundul în sus şi în mod clar a forţat transformarea digitală într-o perioadă scurtă de timp,” notează autorii studiului.

„Unele firme au încercat doar să supravieţuiască, însă altele au înflorit în pandemie,” mai scriu ei. „Un an mai târziu, firmele încep să vadă roadele muncii de transformare digitală, aşa că acum devine imperativă elaborarea unui parcurs tehnologic care să le ajute pentru restul anului 2021 şi în viitor, astfel încât firmele să ţină pasul cu dezvoltările tehnologice nu doar pentru a-şi proteja ceea ce au câştigat, ci şi pentru a satisface nevoile clienţilor şi angajaţilor lor.”