Evenimente — May 17, 2021 at 1:29 pm

NGI Forum 2021, 18-19 Mai: Building the Internet of Humans

by

Inițiativa Next Generation Internet (NGI) invită toate părțile interesate și mass-media la Forumul NGI 2021 care va avea loc pe 18 și 19 Mai. Pe măsură ce Europa intră în deceniul digital cu accent pus pe redresarea din pandemia globală, profitați de ocazie pentru a descoperi inovațiile internetului care iau în considerare în primul rând preocupări legate de confidențialitate, precum și posibilitatea de a învăța de la experți în domeniu și pentru a obține informații despre posibilitățile de finanțare europeană în un internet în care putem avea încredere.

Participarea la Forumul NGI 2021 este GRATUITĂ și vă puteți înscrie la acest eveniment online.
NGI Forum 2021
Inițiativa Next Generation Internet
Într-un moment de conectivitate online cauzată de pandemia globală COVID-19, descoperiți noile tehnologi, politici și oportunități de finanțarea pentru confidențialitate, guvernanța datelor, gestionarea identității, blockchain și motoare de căutare sigure care sunt prezentate la Forumul NGI. NGI sprijină creatorii unui viitor mai luminos, punând bazele unei Europe potrivite pentru era digitală. Sprijinul merge dincolo de finanțare, la mentorat și la traseul de la o idee la o afacere reală. Investițiile inițiale ale Comisiei Europene (CE) în cercetarea și inovarea NGI de peste 250 de milioane EUR (2018-2020) au sprijinit peste 600 de cercetători și inovatori implicați în peste 400 de proiecte, acoperind o gamă largă de domenii tehnologice. Proiectele vor fi prezentate chiar de inovatori în cadrul Forumului NGI.

Promovarea inovației pentru un Internet centrat pe oameni pe măsură ce Europa intră în Deceniul Digital
În martie 2021, CE a prezentat viziunea pentru transformarea digitală a Europei până în 2030, inclusiv infrastructuri digitale sigure și durabile, transformarea digitală a întreprinderilor și a serviciilor publice și competențe digitale.

Thierry Breton, comisarul european pentru Piața Internă, care va deschide Forumul NGI subliniază Internetul centrat pe oameni ca o componentă esențială pentru transformarea digitală și ecologică a Uniunii Europene (EU) în acest deceniul digital. „Încrederea, transparența și sustenabilitatea sunt caracteristicile cheie pentru NGI. Aștept cu nerăbdare să văd tehnologiile cheie livrate, contribuțiile la standardele globale de internet și la evoluțiile open-source și participarea la dezbaterea politică a comunității NGI precum și includerea acesteia ca parte a viziunii generale pe care Europa o urmărește pentru viitorul Internetului”, declară el.

Prin programul de cercetare și inovare Orizont Europa (2021-2027) sunt puse la dispoziție apeluri de finanțare fără precedent, cu un buget de 95,5 miliarde EUR pentru combaterea schimbărilor climatice, atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă stabilite de către ONU (SDGs), stimularea competitivității și creșterea economică a UE. În cadrul evenimentului vor fi făcute publice informații despre viitoarele oportunități de finanțare NGI, care oferă inovatorilor de top din domeniul Internetului oportunitatea să își continue activitatea și de-a se alătura comunității NGI.

Puncte culminante NGI Forum 2021
Forumul Next Generation Internet 2021 se va desfășura online pe parcursul dimineților (09.00 – 13.00 CET) de 18 și 19 Mai reunind inovatori de top ai Internetului din Europa, comunitatea open-source și experți de rang înalt al CE care sprijină dezvoltarea tehnologiilor pentru un Internet al viitorului centrat în jurul nevoilor oamenilor și al valorilor și normelor europene, construind astfel un internet care garantează încredere, confidențialitate și incluziune socială, și în același timp împuternicește oamenii și abordează provocărilor globale în domeniul sustenabilității. Accesați agenda completă aici.

Printre speakers se numără cercetători, dezvoltatori, decidenți politici și actori ai societății civile.
Thierry Breton, Comisar pentru Piața Internă în cadrul Comisiei Europene care va deschide forumul
Eva Kaili, Membru al Parlamentului UE, care va ține un discurs privind politica europeană pentru viitor Internet de încrederii
Andrew S. Tanenbaum, Profesor Emerit de Știința Computerelor în cadrul Universiteit Amsterdam, care va oferii o prezentare despre viitorul Internetului.
Sachiko MUTO, Director Executive al OpenForum Europe, care va participa într-un panel de discuții despre modelul open-source.

Sesiunile panelului și workshop-urile vor prezenta principalele probleme confruntate  în construirea unui Internet al Oamenilor, iar printre cele mai importante se numără:
Inovații NGI. Faceți cunoștință cu membrii comunității NGI – noua generație de dezvoltatori de aplicații și infrastructuri esențiale pentru abordarea provocărilor rezultate din cauza pandemie, precum și lacunele tehnologice, societale și economice exacerbate de criză
Panel de discuții cu privire la Arhitectura Internetului. Opiniile experților cu privire la modernizarea infrastructurii internetului pentru o mai bună securitate și confidențialitate; modalitățile de creștere a performanțelor rețelei și de eficientizare energetică a internetului; și alegerea între modelele centralizate și descentralizate.
Panel Open-source. Software-ul open-source alimentează 86% dintre smartphone-uri, este în centrul multor proiecte NGI și va continua să joace un rol important în viitoarea agendă NGI. Această sesiune analizează principalele tendințe în materie de open-source, perspectivele de viitor și contribuția pe care NGI o poate aduce la open-source și la comunitatea aferentă.
Panel Principii Digitale. Principiile digitale ar trebui să contribuie la conturarea viitoarei Cetățeniei Digitale și la impulsionarea acțiunilor principalelor organe de decizie din UE care vor semna o declarație interinstituțională până la sfârșitul anului pentru a se asigura că valorile europene sunt respectate în spațiul digital.
Internetul de Încredere. În centrul viziunii NGI pentru un viitor Internet centrat pe oamenii principalul obiectiv este de a crește securitatea și confidențialitatea pentru utilizatorii finali, astfel încât aceștia să experimenteze un mediu online de încredere. Acest lucru este susținut de normele stabilite de UE în domeniile precum protecția a datelor, securitate cibernetică și identitatea electronică, unele fiind în prezent revizuite pentru a le face adecvate pentru Deceniul Digital.
NGI Internațional. Cooperarea de succes cu SUA în domenii precum confidențialitatea, încrederea și guvernanța descentralizată a datelor va fi în continuare consolidată și vor fi lansate noi colaborări cu parteneri internaționali cheie în următoarea perioadă de programare.

Află mai multe https://2021.ngiforum.eu