Internet/Telecom — May 19, 2021 at 1:11 pm

MyDino KW-33: noul smartwatch pentru copii de la Canyon

by

RS15803_CNE-KW33BL_3-scrCu noul smartwatch, copiii sunt încurajați, prin joc, să facă mișcare și să-l hrănească pe dinozaurul Dino

Dispozitivul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani, având un design și o interfață prietenoase și un joc interactiv preîncărcat – cu dinozaurul Dino. Jocul mobilizează copiii să facă mișcare, aceasta fiind singura modalitate de a obține mere ca recompensă, cu ajutorul cărora dinozaurul Dino poate fi hrănit. Pe lângă acest joc, smartwatch-ul mai are două jocuri de atenție încorporate – „Puzzle” și „Matematică”. Acestea reprezintă o modalitate adecvată de relaxare a copilului după sport.

Pedometrul, monitorizarea ritmului cardiac și alte funcții care se regăsesc, în mod normal, pe un dispozitiv de fitness pentru adulți sunt prezente și la acest dispozitiv.

Smartwatch-ul afișează notificări din rețelele sociale și mesagerie, vibrează la apelurile primite, afișează vremea și permite controlarea camerei smartphone-ului, precum și a aplicațiilor de muzică. În plus, ceasul trimite mesaje de alertă pentru a reaminti posesorului să meargă la plimbare sau să bea apă.

Pe lângă aceste caracteristici, ceasul dispune și de o aplicație de alarmă care trezește copiii înainte de școală sau de anumite activități desfășurate de aceștia cu regularitate. Astfel, MyDino KW-33 este un gadget inteligent complet, cu un set întreg de funcții disponibile în orice smartwatch pentru adulți: notificări push, statistici privind activitatea și somnul și controlul smartphone-ului. De asemenea, ceasul are integrate și patru moduri sport: mers pe jos, jogging, drumeții și ciclism.

RS15872_4I5A7023-scrCarcasa ceasului MyDino KW-33 este fabricată din plastic durabil, iar cureaua este din silicon. Dimensiunea dispozitivului este de 41,2 mm x 35,2 mm x 9,3 mm, fiind potrivită pentru încheietura unui copil. Ceasul are un ecran tactil IPS de 1.3” de înaltă calitate, cu rezoluție 240×240.

În ceea ce privește bateria, MyDino KW-33 vine cu o baterie de 155 mAh, care poate menține ceasul pornit până la patru zile, cu utilizare activă și zece zile în modul standby.

Aplicația Canyon Life permite controlarea smartwatch-ului, stocarea statisticilor de sănătate și activitate fizică, dar și monitorizarea somnului. Aceasta poate fi instalată pe telefoane cu sistem de operare Android 6.0+ și iOS.

MyDino KW-33 este disponibil în trei culori: camuflaj negru, camuflaj albastru și camuflaj verde.

 

În țara noastră, smartwatch-ul este distribuit de ASBIS Romania și poate fi găsit în magazinele de specialitate.