Networking — June 9, 2021 at 1:19 pm

Precizie maximă în jocuri cu IOGEAR KeyMander 2 Mobile

by

IOGEAR, o marcă ATEN prezentă pe piața Consumer Electronics, a anunțat că, pe lângă iOS și Apple TV, adaptorul pentru conectarea tastaturii și mouse-ului la dispozitive mobile KeyMander 2 Mobile este compatibil și cu o multitudine de telefoane și tablete cu sistem de operare Android.

Aten GE1337M_1Această veste vine astfel la scurt timp după extinderea gamei de succes de adaptoare pentru jocuri KeyMander 2, prin lansarea versiunii mobile. Suportul extins le oferă pasionaților de jocuri pe dispozitive mobile posibilitatea de a folosi mouse și tastatură în titlurile care suportă controller, precum și împreună cu servicii de streaming pentru dispozitive mobile, precum Google Stadia, NVIDIA GeForce NOW și Xbox Game Pass Ultimate.

În timp ce jocurile mobile mainstream sunt tot mai populare, există un număr consistent de gameri care preferă confortul asigurat de controlul de tip desktop, bazat pe tastatură și mouse. KeyMander 2 Mobile le facilitează pasionaților de jocuri controlul deplin, adăugând suport pentru mouse și tastatură, care poate fi configurat în funcție de preferințele utilizatorului, astfel încât aceștia să își maximizeze avantajele pe care le obțin atunci când optează pentru o experiență desktop la rularea de jocuri mobile. Adaptorul introduce control de tip desktop personalizabil și, odată cu el, acuratețe, viteză și funcționalitate mult îmbunătățite, în jocuri de acțiune precum Call of Duty: Mobile și Fortnite, dar și în alte titluri populare, precum Genshin Impact, Minecraft, Roblox și altele.

Datorită compatibilității extinse, care cuprinde acum și dispozitive Android, utilizatorii KeyMander 2 Mobile pot juca jocuri cu suport pentru controller, folosind mouse-urile și tastaturile preferate. Mai mult decât atât, ei își pot transfera aptitudinile dobândite pe un PC de gaming către orice dispozitiv Android care rulează servicii de streaming în cloud sau aplicații mobile pentru console, precum Xbox sau PlayStation Remote Play.

Printre funcțiile cheie ale KeyMander 2 Mobile se numără:
• Comutarea rapidă între tastatură și mouse, respectiv controller
• Funcțiile macro programabile, ce facilitează utilizarea rapidă a unor combinații de butoane
• Firmware complet actualizabil, ceea ce îi permite dispozitivului KeyMander 2 Mobile să funcționeze cu cele mai noi jocuri și să devină și mai bun odată cu trecerea timpului
• Programarea prin interfață Bluetooth, care permite realizarea de ajustări rapide, wireless, prin intermediul aplicației mobile
• Actualizările OTA (Over-the-air) prin intermediul aplicațiilor mobile pentru Android și iOS.

keyMander
KeyMander 2 Mobile aduce experiența controlului cu mouse și tastatură pe piața jocurilor mobile

Pentru mai multe informații, puteți vizita pagina produsului: https://www.iogear.com/product/GE1337M/