Hardware — August 5, 2021 at 9:45 am

Laptopul de gaming ROG Strix G15 Advantage Edition a intrat pe piața românească

by

ROG Strix G15/G17 Advantage Edition, prima gamă de laptopuri de gaming cu placă video AMD Radeon™ RX 6800M în tandem cu Ryzen™ 9 5900HX, a intrat pe piața locală. Primele configurații cu ecran QHD 165Hz de 15 inchi sunt disponibile prin intermediul partenerilor ASUS la prețuri ce pornesc de la 7499,99 lei (taxe inclusiv).

pressrel_92wj97bobgtls1cml28h5rihRepublic of Gamers (ROG) a fost primul producător de laptopuri care a integrat noile GPU-uri AMD Radeon™ RX 6800M alături de procesorul AMD Ryzen™ 9 5900HX. Disponibile cu ecrane de 15″ și 17″, aceste modele noi au caracteristici atent stabilite pentru a pune în valoare puternicul potențial al acestor componente AMD. Performanța în gaming și multitasking a fost dusă la un nivel superior cu sistemul de răcire ROG Intelligent Cooling.

Laptopurile Advantage Edition folosesc un compus termic din metal lichid nu doar pe CPU, ci și pe GPU. Pentru a accelera și mai mult disiparea căldurii, inginerii ROG au dezvoltat o cameră de vapori extrem de eficientă care acoperă complet componentele critice, inclusiv VRM-ul cu 16 faze.

Primele configurații sosite pe piața românească (G513QY-HQ007 și G513QY-HQ008) au ecran de 15 inchi de rezoluție mare, WQHD, cu 165 Hz / 3 ms și suportul FreeSync Premium pentru o grafică ultra-fluidă.

Placa video Radeon RX 6800M le conferă laptopurilor de gaming performanțe de ultimă generație și eficiență energetică. Aceasta e construită pe arhitectura AMD RDNA™ 2 care combină efectele de „ray tracing”, efectele computaționale și cele tradiționale pentru a obține imagini mai realiste și mai captivante. Radeon RX 6800M dispune de o putere amplă pentru o grafică fluidă într-o mare varietate de jocuri. Grație îmbunătățirilor exclusiviste ROG pe partea de răcire și a tehnologiei inteligente AMD SmartShift, Strix G Advantage Edition rulează la o frecvență de joc impresionantă de 2300 MHz cum e scos din cutie și la peste 2600 MHz în modul turbo.

G513QY (Strix G Advantage) integrează puternicul procesor Ryzen 9 5900HX, fabricat cu tehnologia de ultimă generație pe 7 nm. Acesta are 8 nuclee și 16 fire de execuție pentru a accelera sarcinile de lucru intensive în multitasking și multithreaded. Răcirea avansată îi permite să funcționeze cu până la 90 de wați, utilizatorul putându-i extinde limita de putere cu ajutorul utilitarului ROG Armoury Crate.

Laptopul cântărește 2,5 kg, rămânând compact, mobil și elegant. Amprenta șasiului e cu până la 7% mai mică față de generația anterioară. Bateria de 90 Wh oferă o autonomie de până la 11,4 ore în redarea video, în timp ce încărcarea rapidă până la 50% se realizează în doar 33 de minute. Suportul pentru încărcarea USB-C® adaugă flexibilitatea de a rula activități obișnuite, precum navigarea pe internet și streamingul de videoclipuri, cuplând un adaptor USB-C mai mic, de până la 100 W. Utilizatorii pot, de asemenea, să încarce laptopul de la bateriile externe USB.

În pachetul laptopului, utilizatorii vor găsi două capace Armor Caps suplimentare ce se pot schimba cu ușurință adăugând un plus de personalitate sau pentru transmiterea unei anumite stări de spirit. Modderii și jucătorii pot utiliza un șablon pentru a realiza Armor Caps imprimate 3D în orice culoare, stil sau material. Totodată, cu iluminarea Aura Sync, jucătorii pot aplica o multitudine de efecte vizuale. Accentele RGB elegante strălucesc pe tot exteriorul, de la tastatura cu patru zone până la bara de lumină cu trei laturi.

Notebook-urile ROG Strix G15 Advantage Edition sunt dotate cu 2 difuzoare Smart Amp care transmit sunetul direct către utilizator din spatele tastaturii. Acestea sunt reglate cu tehnologia Dolby® Atmos™ pentru un sunet multidimensional cu detalii incredibile. Atmos poate crea, de asemenea, un sunet surround virtual pe 5.1.2 canale pentru căștile stereo, ce plasează jucătorii în inima acțiunii și îi ajută să localizeze cu precizie mișcările inamicilor.

Pentru a face comunicarea în echipă mai clară, funcția Two-Way AI Noise Cancelation elimină până la 95% din zgomotul de fond atât din sunetul de intrare, cât și din cel de ieșire. Dezvoltat cu ajutorul unei rețele neuronale complexe pentru o acuratețe foarte mare, acest algoritm poate fi aplicat oricărui microfon și poate fi configurat pentru fiecare aplicație în parte, astfel încât utilizatorii pot viza aplicația de chat, păstrând în același timp sunetul din joc. Filtrarea bidirecțională este deosebit de utilă, procesând sunetul de ieșire pentru a-i ajuta pe gameri să-și audă mai bine coechipierii. Și pentru că anularea zgomotului rulează pe CPU, GPU-ul este liber să atingă FPS-uri mai mari.

Primele modele ROG Strix G15 Advantage Edition ajunse în România:

• G513QY-HQ007: procesor Ryzen™ 9 5900HX, placă video AMD Radeon™ RX 6800M cu 12GB GDDR6, ecran WQHD (2560 x 1440) 165Hz, 512GB M.2 NVMe™ PCIe 3.0 SSD, 16 GB DDR4-3200 RAM, ieșire HDMI 2.0b, 1x RJ45, 1x USB 3.2 Gen 2 Type-C cu suport DisplayPort™ și power delivery, 3x USB 3.2 Gen 1 Type-A, Wi-Fi 6(802.11ax)+Bluetooth 5.1 (Dual band) 2*2, baterie 90WHrs 4-cell Li-ion
• G513QY-HQ008: procesor Ryzen™ 9 5900HX, placă video AMD Radeon™ RX 6800M cu 12GB GDDR6, ecran WQHD (2560 x 1440) 165Hz, 1TB M.2 NVMe™ PCIe 3.0 SSD, 16 GB DDR4-3200 RAM, ieșire HDMI 2.0b, 1x RJ45, 1x USB 3.2 Gen 2 Type-C cu suport DisplayPort™ și power delivery, 3x USB 3.2 Gen 1 Type-A, Wi-Fi 6(802.11ax)+Bluetooth 5.1 (Dual band) 2*2, baterie 90WHrs 4-cell Li-ion

Prețurile pornesc de la aproximativ 7499,99 lei (taxe inclusiv) în cazul lui G513QY-HQ007, și de la 7749,99 lei (taxe inclusiv) pentru G513QY-HQ008.