EDUCATIE / JOB — September 15, 2021 at 10:05 pm

Programe și proiecte educaționale oferite gratuit de Junior Achievement în noul an școlar

by

Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică și financiară, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume.

Junior Achievement România oferă gratuit programe și proiecte, prin parteneriatul cu Ministerul Educației și comunitatea de afaceri, pentru următoarele discipline: Educație antreprenorială, Educație economică și financiară, Dezvoltarea abilităților pentru viață, Educație STEM, Educație pentru sănătate, Educație pentru orientare profesională.

• În România, mai mult de 240.000 de tineri, din peste 1.700 de instituții de învățământ preuniversitar și superior, sunt beneficiari ai programelor JA de tip learning by doing și project-based.

• În anul școlar 2020-2021, în cadrul proiectelor și programelor Junior Achievement România, s-au desfășurat peste 10.000 de ore de voluntariat în cadrul activităților online, la care au participat 4.252 de profesori.

vizual-JA Romania 1Și în anul școlar 2021-2022, proiectele gratuite Junior Achievement România pot fi implementate de profesori în sistem hibrid, indiferent de disciplina predată.

De ce ar alege un profesor programele și proiectele Junior Achievement?

1. Programe internaționale gratuite, aprobate și recunoscute. Sesiuni de training de specialitate
Programele și proiectele Junior Achievement (JA) se bucură de recunoașterea a mii de profesori din lume și din întreaga țară și pot fi implementate gratuit la clasă.
Curriculumul JA, permanent îmbunătățit, cuprinde în acest an și mai multe resurse interactive adaptate educației în sistem hibrid. Toți profesorii pot utiliza resursele din programele Junior Achievement, având în vedere faptul că acestea formează competențe transversale. Astfel, programele (de educație antreprenorială, educație economică, educație financiară, educație pentru orientare profesională, educație pentru sănătate, educație STEM și pentru dezvoltarea abilităților de viață) și, implicit, resursele acestora sunt dezvoltate conform nevoilor tinerilor și adaptate fiecărui nivel de învățământ, de la clasa 0 până la clasa a XII-a și chiar universitate, în cazul programului de antreprenoriat. Materialele sunt aprobate de Ministerul Educației.

2. Flexibilitate. Kit cu materiale complet, resurse internaționale localizate pentru România
Toate programele includ un kit complet de materiale pentru elevi și profesori, cu acces la platforma Learning Management System JA Inspire™, certificate pentru profesori și elevi, traininguri și consultanță pentru profesori, inclusiv pentru predarea în sistem hibrid a materiilor obișnuite, dar și acces la ore metodice pentru o mai bună planificare a acestor lecții. Junior Achievement oferă și o mare flexibilitate privind modul de implementare a acestor programe. Prin implementarea programelor sub formele Opțional/CDȘ, activități extracurriculare, cerc, școală după școală ș.a. sau a proiectelor din Săptămâna Școala Altfel, profesorii și tinerii au acces la acestea în format electronic și hybrid learning.

3. Burse pentru elevi și profesori și resurse de finanțare pentru școli
Programele și proiectele Junior Achievement oferă acces la competiții și evenimente naționale și internaționale, prin care elevii și profesorii pot beneficia de premii și burse, iar școlile de finanțare. În ultimii ani, sute de elevi și profesori au fost beneficiari și zeci de instituții de învățământ câștigătoare au reușit să-și doteze și să-și modernizeze laboratoarele cu fondurile obținute, dar și să efectueze o serie de lucrări pentru îmbunătățirea bazelor didactice ale școlilor.

4. Acces la rețeaua internațională Junior Achievement
Cadrele didactice apreciază în egală măsură accesul la rețeaua Junior Achievement. În funcție de implicarea acestora în programe și proiecte, profesorii și elevii pot interacționa cu tineri și cadre didactice din rețeaua JA globală (40 de țări din Europa și peste 100 din lume).

Cum se poate înscrie un profesor?

Începând din luna septembrie, după ce au consultat broșura educațională disponibilă la https://jar.ro/brosura, profesorii interesați își pot deschide un cont de profesor pe platforma https://jaromania.org/hub, iar apoi, din cont, să încheie un acord pentru implementarea programelor Junior Achievement. Resursele educaționale sunt GRATUITE, adaptate pentru învățământul hibrid (în clasă și în mediul online) și accesibile de pe calculator/tabletă/telefon.

Un cadru didactic se poate înscrie la maximum 3 discipline JA (accesând toate resursele aferente programelor și proiectelor din acele discipline).

Opinii de la profesorii care au implementat programele Junior Achievement în anul școlar precedent:

„Programele JA oferă o plajă largă de domenii, extrem de oportune pentru elevii noștri. Suntem încântați de fiecare dată să lucrăm cu elevii, utilizând materialele puse la dispoziție, în mod gratuit, de platforma JA Inspire. Am avut privilegiul ca de-a lungul timpului să pot selecta din oferta de programe exact ceea ce li se potrivește elevilor mei.”Profesor, Colegiul Economic Buzău

„Programele JA sunt diferite de alte programe ce se pot implementa ca activități extracurriculare. Activitățile sunt interactive, pe principiul learning by doing, cu mare succes la elevi. Materialele accesibile și ghidul profesorului permit fiecărui cadru didactic interesat să susțină aceste activități” – Profesor, Colegiul Național Coriolan Brediceanu, Lugoj

„Implementarea proiectului la clasă a fost o noutate pentru mine, dar s-a dovedit a fi un lucru util, atractiv pentru elevii mei. Părinții m-au felicitat pentru alegerea făcută, observând un interes crescut la copii pentru subiectele dezvoltate la clasă (posibilitatea de a deveni antreprenor, organizarea finanțelor etc.).”Profesor, Colegiul Național de Artă Octav Băncilă, Iași