Networking — September 23, 2021 at 5:13 pm

ELKO Romania propune soluțiile Milestone Systems de distanțare socială

by

Odată cu venirea toamnei, pandemia își face din nou simțită prezența. Conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), oamenii ar trebui să păstreze o distanță minimă de 1 metru, iar multe țări păstrează chiar o distanță de 1,5 metri. În magazine și supermarketuri, un calcul bazat pe 10 metri pătrați per persoană ar trebui să fie folosit pentru a determina numărul maxim de persoane permise înăuntru.

Cu toate acestea, impunerea și respectarea acestor reguli de distanțare fizică nu sunt ușoare. Poate fi o provocare, de exemplu, pentru un proprietar de magazin, să monitorizeze comportamentul tuturor clienților din magazin. Este o responsabilitate socială comună să respectăm aceste reguli și să ne asigurăm că un al nou val al acestei pandemii nu scapă de sub control.

ELKO Romania, companie membră a grupului ELKO, unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, soluții IT și electronice de consum din regiune, propune soluțiile de distanțare socială folosind puterea video de la Milestone Systems, liderul mondial al sistemelor de gestionare a imaginilor video.

În perioada pandemiei, respectarea regulilor de distanțare fizică nu este o misiune ușoară, întrucât este în natura umană să ne apropiem și să interacționăm unii cu ceilalți.

Principalele provocări cu care se confruntă guvernele și organizațiile sunt:
• Care parte a orașului, magazinului sau incintei mele este cea mai aglomerată și în ce moment?
• Cum mă pot asigura că magazinul sau clădirea nu se supra-aglomerează?
• Cum îmi dau seama că oamenii se apropie prea mult unii de ceilalți?
• Cum să le vorbesc oamenilor, evitând confruntările sau incidentele, la intrarea în magazin?

Milestone Systems răspunde acestor provocări cu ajutorul tehnologiei video.

Tehnologia de tip platformă deschisă
Bazată pe tehnologia tip platformă deschisă furnizată de Milestone XProtect, utilizatorii finali și integratorii pot crea o soluție end-to-end bazată pe comunitatea Milestone. Partenerii comunității Milestone furnizează soluții inovatoare pentru orice situație sau nevoie. Acest lucru face o soluție complet scalabilă, flexibilă și pregătită pentru viitor. Platforma deschisă furnizează toate funcțiile și funcționalitățile necesare de care un utilizator ar avea nevoie, în combinație cu puterea deschiderii către integrarea cu orice tehnologie, pentru a asista în procesul de distanțare socială. Propunerea Milestone este de a urmări patru stadii prin care platforma deschisă vă poate ajuta în gestionarea distanțării sociale.

Prima fază este cunoașterea atentă a situației, care presupune detectarea și numărarea prin analiza video inteligentă: numărarea persoanelor, maparea termică, numărarea mulțimilor, recunoașterea și clasificarea. Al doilea stadiu este confirmarea prin platforma deschisă de gestionare video, care presupune următoarele: confirmarea vizuală, gestionarea evenimentelor de alarmă, automatizarea, afișarea statisticilor și integrarea cu dispozitivele. În etapa a treia se urmărește răspunsul și abordarea potrivită, respectiv gestionarea accesului și adresarea publică prin sistemele audio de adresare publică (PA), semnalistica digitală sau cu ajutorul dronelor și roboticii. Stadiul cel mai important în gestionarea distanțării sociale este controlul, printr-un panou de comandă în timp real, care permite generarea de statistici, rapoarte și căutarea în acestea.

Pentru cunoașterea situației se folosesc soluții de detectare și numărare
Cu puterea video, se pot identifica zonele unui magazin, spațiu sau oraș care, de obicei, au cea mai mare rată de ocupare, prin crearea de hărți termice sau statistici de ocupare bazate pe imaginile captate de camere.

Fig.1: Gradul de ocupare și heatmap în Xprotect Smart Client
Fig.1: Gradul de ocupare și heatmap în Xprotect Smart Client

Soluțiile de analiză video inteligente pot furniza un istoric al acestor informații sau hărți în timp real care ajută în pregătirea și lansarea măsurilor de prevenție precum trimiterea personalului pentru montarea de semnalistică digitală sau crearea de notificări audio prin sistemele audio de adresare a publicului.

 

 

ELKO Milestone Img2
Fig.2 Numărarea mulțimii în XProtect Smart Client

Supra-aglomerarea – soluții de numărare a mulțimilor pentru spațiile publice
Există un risc de revenire atunci când restricțiile anti-COVID-19 se vor relaxa gradual. Așadar, în piețele orașelor, pe plaje, în zonele cu atracții turistice sau alte locații publice populare, nevoile de distanțare socială trebuie respectate pentru o perioadă mai lungă de timp. Soluțiile de numărare a mulțimilor bazate pe analize video pot ajuta la alertarea autorităților în momentul în care aceste locații devin prea aglomerate și distanțarea socială nu mai este posibilă. Aceste alerte se vor primi în timp real, iar istoricul statisticilor va fi, de asemenea, disponibil.

Supra-aglomerarea și ocuparea – numărarea persoanelor în sectoarele de retail și private
În interiorul clădirilor, magazinelor și supermarketurilor, proprietarii și managerii unor facilități trebuie să garanteze distanțarea socială. Proprietarii magazinelor sau companiilor vor primi amenzi severe atunci când nu respectă regulile de distanțare socială.

Fig. 3 Numărarea oamenilor în 2D
Fig. 3 Numărarea oamenilor în 2D

Cu cei 10 metri pătrați ca suprafață standard pentru fiecare persoană – este posibilă calcularea numărului de persoane pe care îl puteți primi înăuntru. Prin analize video exacte, de numărare a oamenilor, pot furniza instrumente proactive și ușor de folosit care transmit alerte în timp real despre cât de mulți oameni sunt înăuntru și pot notifica clienții, vizitatorii sau managerii.

Pe lângă numărul de oameni din interior, există și provocarea mulțimilor. Prin setarea unor instrumente de monitorizare în timp real a ocupării, bazate pe motorul de numărare de persoane, aglomerarea din interior poate fi evitată sau cel puțin se poate transmite o alertă.

Supra-aglomerarea – detectarea distanței

Fig. 4. Detectarea aglomerării în proximitate
Fig. 4. Detectarea aglomerării în proximitate

Deoarece virusurile se răspândesc de la o persoană la alta, este important să limităm numărul oamenilor care se află în apropiere unii de ceilalți. Însă, este în regulă pentru un părinte să se plimbe cu copiii săi, așadar alertele de distanțare trebuie să fie flexibile – un sistem de detectare a proximității unei mulțimi poate furniza alerte atunci când prea mulți oameni sunt mult prea apropiați.

Direcție pe un singur sens

Fig. 5 Analize video moderne bazate pe detectarea direcției, colectarea datelor și monitorizarea gradului de ocupare pentru a ajuta comercianții să mențină distanțarea socială în magazine
Fig. 5 Analize video moderne bazate pe detectarea direcției,
colectarea datelor și monitorizarea gradului de ocupare pentru a ajuta comercianții să mențină distanțarea socială în magazine

Pentru a evita contactul îndeaproape și aglomerările în magazine și supermarketuri, managerii magazinelor pot folosi o detectare pe un singur sens în analizele video, pentru a avertiza clienții și a alerta managerii magazinelor dacă cineva se deplasează în direcția greșită. În același timp, managerii magazinelor obțin informații și statistici valoroase cu privire la eficiența implementării rutelor alese pentru magazinul lor. De asemenea, pot avea unele beneficii de pe urma traseului prin magazin și își pot crește încasările.

Pentru gestionarea eficientă a situației este foarte important modul de abordare a răspunsului și controlul
Cu puterea video furnizată de platforma deschisă, utilizatorii finali pot combina sistemul de detectare cu sisteme de reglementare a accesului. Modulele XProtect Access sau XProtect License Plate Registration (Înregistrarea plăcuțelor de înmatriculare) permit gestionarea accesului pe baza statisticilor sau informațiilor în timp real produse de sistemele de detectare video inteligente. Cu aceste module, deschiderea sau închiderea ușilor, barierelor de drum sau a turnichetelor de intrare devin ușoare și eficiente, bazate pe informații în timp real atunci când prea mulți oameni se află într-o anumită zonă. Soluția XProtect Access poate fi folosită cu mai mulți furnizori globali de control acces.

Fig. 6. XProtect Access – gestionarea accesului independent de furnizor
Fig. 6. XProtect Access – gestionarea accesului independent de furnizor

Combinația dintre video cu evenimentele de control acces oferă multiple avantaje. De exemplu, permite luarea unor decizii mai bune din partea operatorilor, care verifică vizual identitatea persoanelor ce solicită acces.

Procesele de muncă devin mai eficiente, datorită faptului că operatorii pot gestiona supravegherea video și controlul accesului dintr-o singură interfață la biroul lor sau de la distanță cu XProtect Mobile. Investigațiile post-eveniment se pot face mai detaliat, fără complicații, deoarece aveți link către informațiile video de la fiecare eveniment de intrare/ ieșire.

Control acces fără atingere
Pentru a preveni răspândirea virusurilor este important să reducem contactul fizic cu dispozitivele și suprafețele. Studii curente de la New England Journal of Medicine privind viabilitatea virusul COVID-19 indică faptul că acesta poate supraviețui până la 72 de ore pe suprafețe din inox și plastic.

Fig. 7. No-Touch Access control with facial recognition by Anyvision Abraxas
Fig. 7. No-Touch Access control with facial recognition by Anyvision Abraxas

Pe cupru, nu a fost detectat niciun virus viabil după 4 ore. Pe carton, nu a fost detectat niciun virus viabil după 24 de ore.
Având în vedere ca majoritatea clanțelor și ghidoanelor, cititoarelor de carduri și cititoarelor de amprente sunt fabricate din oțel, aluminiu sau metale similare, este o practică bună să fie folosite sisteme de control acces fără atingere.

Cea mai bună practică este utilizarea sistemelor electronice de deschidere a ușilor, motorizate, atunci când accesul este permis. Alte opțiuni ce pot fi luate în considerare ar fi sistemele de recunoaștere facială sau scanare de coduri QR de la un telefon mobil, sau pur și simplu utilizarea aplicației XProtect Mobile pentru a deschide uși prin WiFi. Sistemele de control acces integrate în platforma deschisă prin XProtect Access pot fi legate de orice sistem de recunoaștere facială integrat în XProtect pentru a deschide și a bloca ușile.

Adresare publică
După detectare și alertare, următoarea acțiune poate fi automatizată eficient. Puterea tehnologiei platformei deschise oferă o serie de reguli puternice pentru a porni acțiuni bazate pe detecția realizată de supra-aglomerare sau ocupare.

ELKO Milestone Fig8_a

ELKO Milestone Fig8_b

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 8. XProtect Mobile Access control cu notificări push ale evenimentelor

Astfel, sunt patru moduri de adresare către public:
1. Trimiterea personalului de securitate
2. Mesaje audio (sisteme PA)
3. Mesaje vizuale prin video/text (semne digitale)
4. Altele (drone, robotică)

Pentru a susține personalul, acestuia i se pot furniza soluții pentru a-și face treaba eficient. Platforma deschisă furnizează utilizatorilor:

Fig. 9 Interfața XProtect Mobile pentru video live și sunet bidirecțional, notificări de eveniment și control acces
Fig. 9 Interfața XProtect Mobile pentru video live și sunet bidirecțional, notificări de eveniment și control acces

• Notificări push ale evenimentelor pe dispozitive mobile
• Video live și sunet bi-direcțional pe dispozitive mobile
• Control acces live pe dispozitive mobile
• Notificări push video și audio de la dispozitive mobile
• Asistență pentru camerele videoi purtate pe corp (body worn camera)
• Instrumente de gestionare a incidentelor
• Mesaje audio

Platforma deschisă susține multe tipuri de dispozitive audio. Iar cu ajutorul acestor dispozitive audio, utilizatorii se pot adresa publicului rapid și eficient pe baza detectării și observațiilor făcute. Soluțiile audio sunt bi-direcționale. Aceasta înseamnă că utilizatorii pot vorbi, dar și asculta mulțimile dintr-o anumită zonă. Sunetul poate fi înregistrat în cazul în care aceste incidente sunt escaladate. Soluția audio conține și opțiunea de a reda clipuri audio pre-înregistrate pentru a avertiza sau a instrui mulțimile de oameni asupra comportamentului lor. Aceste clipuri pot fi declanșate manual sau automat, în baza detectării făcute prin soluțiile de numărare a mulțimilor.

ELKO Milestone Fig10

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 10 Dispozitive audio IP complet integrate cu XProtect pentru comunicare bi-direcțională și anunțuri

ELKO Milestone Fig11
Fig. 11 Ecran Smart Wall arătând textul de regulă activat

Cu ajutorul gestionării video ca soluție de bază se pot trimite mesaje vizuale prin sistemele de afișare, precum sistemele de semnalare digitală. Platforma XProtect permite utilizatorilor controlarea a ceea ce vor prezenta pe un anumit afișaj cu funcția Smart Wall.

 

 

 

Alte tehnologii de gestionare a distanțării sociale
Pe lângă soluțiile de distanțare socială, oamenii de afaceri sau guvernele pot lua în considerare și alte posibilități de gestionare a unei crize în această perioadă de pandemie. Robotica și dronele sunt rapide și eficiente și, cel mai important, nu sunt vulnerabile la infectare. În același timp, sistemele de recunoaștere facială pot ajuta la prevenirea unui nou val al pandemiei, deoarece fac investigațiile de contact rapide și ușoare odată ce o persoană a fost testată pozitiv într-o locație.â

Fig. 12 Integrarea dronelor în XProtect Smart Client
Fig. 12 Integrarea dronelor în XProtect Smart Client

Beneficiile implementării platformei adecvate care se poate adapta la mai multe situații economisește timp și bani și face mai ușoară soluționarea provocărilor viitoare. Prin puterea platformei deschise utilizatorii acesteia au nevoie doar să se adapteze și să se conecteze pentru a integra soluția deja existentă pe platforma lor și să-și continue activitatea cu resurse video îmbunătățite fără a reinvesti într-o nouă platformă video.

Un alt beneficiu al unei platforme deschise este implementarea platformei într-un sistem existent. Deoarece XProtect suportă mai mult de 8.500 de tipuri de dispozitie, este ușor de implementat într-o instalare existentă. Astfel, afacerile și guvernele pot obține tehnologia necesară pentru a primi notificări, statistici și cunoașterea situației de care au nevoie în aceste vremuri dificile. Comunitatea Milestone Systems oferă în prezent peste 100 de integrări verificate pe Milestone Marketplace, care sunt gata de a fi integrate în platforma deschisă, iar acest număr este în continuă creștere.

Soluțiile propuse de Milestone Systems și comunitatea partenerilor săi sunt disponibile local prin intermediul rețelei de distribuție ELKO Romania, iar mai multe detalii puteți solicita printr-un email către solutii@elko.ro.